Moneda nationala s-a depreciat, marti, cu aproape noua bani (2,32%), pana la un curs de referinta neatins din 8 octombrie, de 3,8391 lei/euro, in ton cu evolutia monedelor din regiune, pe fondul aversiunii la risc a investitorilor si a dobanzilor in scadere pe piata monetara. Luni, Banca Nationala a Romaniei (BNR) anuntase un curs de referinta de 3,7522 lei/euro. Un asemenea nivel nu a mai fost atins din 8 octombrie, cand BNR afisa un curs de referinta de 3,9233 lei/euro. Leul se depreciaza destul de mult, in continuarea deprecierii de ieri (luni, n.r.), pe fondul aversiunii la risc a investitorilor fata de pietele emergente, dupa intalnirea G20 de la finalul saptamanii trecute. Sunt multe ordine de cumparare de valuta, iar putini jucatori vand , a declarat un dealer din piata, pentru NewsIn.Leul a inceput sa piarda teren inca inainte de deschiderea sedintei pe piata locala, de la 3,76 la 3,80 lei/euro, pentru ca apoi sa se deprecieze rapid pana la 3,8440 lei/euro. La 13:30, bancile cumparau un euro cu 3,8450 lei si il vindeau cu 3,8550 lei. In regiune, monedele emergente au avut o evolutie similara, cel mai afectat fiind zlotul, care a pierdut teren de la 3,76 la 3,87 unitati/euro. Forintul s-a depreciat de la 268 la aproape 271 unitati/euro.Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat marti de BNR arata o depreciere a leului cu aproape 9 bani (2,96%), pana la 3,0447 lei/dolar, de la 2,9570 lei/dolar, cat era luni.Pe pietele internationale, moneda americana a fluctuat in prima parte a zilei intre 1,258 si 1,266 dolari/euro. La 13:30, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,2616 dolari.Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de marti, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,79% pe an, sub cel din sedinta anterioara, de 10,49% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 10,68% de la 11,71% pe an, cat era luni.Pe piata interbancara, dobanzile pentru o zi de tip overnight au coborat semnificativ, la 9,5-10,5% pe an, nivel apropiat dobanzii de politica monetara de 10,25% pe an.