Moneda nationala s-a intarit nesemnificativ miercuri la cursul de referinta, cu 0,02% pana la 3,6829 lei/euro, insa a avut o evolutie fluctuanta in piata valutara, ca si restul monedelor emergente, dupa ce dobanzile au coborat, iar numarul tranzactiilor a inceput sa creasca.Marti, Banca Nationala a Romaniei (BNR) anuntase un curs de referinta de 3,6838 lei/euro. Piata s-a mai invigorat fata de zilele trecute, se fac mai multe tranzactii. Leul a inceput sa se deprecieze usor incepand cu ora 13:00, dupa ce dobanzile pe piata monetara au inceput sa mai coboare, leul nu s-a mai simtit la fel de bine, cotatiile fiind mai ferme fata de zilele trecute , a spus Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul Volksbank Romania.Leul a deschis sedinta valutara in apreciere cu un ban fata de nivelul de marti seara, la putin peste 3,67 lei/euro, insa s-a depreciat in primele tranzactii pana la 3,7160 lei/euro, apreciindu-se ulterior pana la 3,68 lei/euro, nivel deasupra caruia a oscilat. La 13:40, leul incepuse sa piarda usor teren, iar bancile cumparau un euro cu 3,6900 lei si il vindeau cu 3,6950 lei.Si in regiune monedele emergente au fluctuat puternic. Astfel, zlotul polonez a pierdut teren de la 3,52 unitati/euro, nivel la care parea ca se stabilizase, pana la 3,5371 unitati/euro, pentru ca apoi sa castige teren pana la 3,4940 zloti/euro. Forintul s-a depreciat de la 256,20 la 259 forinti/euro, ulterior revenind la cotatii apropiate celor din deschidere, de 257 forinti/euro, nivel in jurul caruia a oscilat ulterior. Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat miercuri de BNR arata o apreciere cu aproape trei bani a leului (0,96%), pana la 2,8590 lei/dolar, de la 2,8867 lei/dolar, cat era marti.Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat de la 1,30 pana sub 1,28 dolari/euro, dupa anuntul privind rezultatul alegerilor din Statele Unite, castigate de candidatul democrat, Barack Obama. Cursul a fluctuat ulterior puternic pe intervalul 1,27 – 1,29 dolari/euro, iar la 13:40, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2868 dolari/euro.Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,03% pe an, foarte apropiat de cel din sedinta anterioara, de 14,05%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat usor la 17,53% pe an, de la 17,78% pe an, cat era marti.Pe piata interbancara, dobanzile pentru o zi (de tip overnight), au coborat la 14-30% pe an, la care se fac mai multe tranzactii fata de zilele trecute, insa nivelul ramane mult peste cel al dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an.