Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirma disparitia unei romance in urma cutremurului din Noua Zeelanda. Aceasta se afla in momentul cutremurului in cladirea CCTV din centrul localitatii Christchurch.Totodata, Ambasada Romaniei din Australia precizeaza, intr-un comunicat de presa, ca este in contact permanent cu autoritatile responsabile si cu reprezentantii comunitatilor romanesti pentru a afla daca printre victimele cutremurului se numara si cetateni romani, deocamdata neexistand insa date oficiale in acest sens. Pana in acest moment, conform datelor furnizate oficial de autoritatile neo-zeelandeze, au fost confirmate 75 de victime, din care 55 au fost identificate, iar pentru alte 20 continua procedurile de identificare; totodata sunt raportate cca. 300 de persoane ca disparute.AFLA AICI MAI MULTE DESPRE BILANTUL CUTREMURULUI DIN NOUA ZEELANDAAmbasada Romaniei a fost informata in legatura cu faptul ca o femeie de nationalitate romana este data disparuta; aceasta se afla in momentul cutremurului in cladirea CCTV din centrul localitatii Christchurch. Misiunea Romaniei la Canberra a solicitat informatii oficiale in acest sens, dar pana in prezent autoritatile abilitate nu au putut confirma sau infirma situatia.Din informatiile furnizate de consulul onorific al Romaniei in Noua Zeelanda, Giff Davidson, rezulta ca accesul in centrul localitatii Christchurch este blocat pentru toate persoanele, in afara celor care actioneaza in cadrul echipelor de cautare / salvare sau a echipelor de aprovizionare cu bunuri de prima necesitate (in principal apa). Ca urmare, eventuale date suplimentare sunt dificil de obtinut in etapa actuala, prioritatea fiind acordarea de asistenta celor afectati.Ambasada Romaniei in Australia se afla in legatura cu consulul onorific al Romaniei in Noua Zeelanda, cu liderii de asociatii romanesti din Auckland si Christchurch, precum si cu preotii romani din principalele localitati din insula de sud a Noii Zeelande pentru a se interesa cu privire la situatia cetatenilor romani din zona si continua sa monitorizeze atent situatia.Foto: AFP