Ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Gabriel Sandu, si prefectul Capitalei, Mihai Atanasoaei, au semnat joi primul Protocol de Colaborare pentru proiectul Bucuresti – Prefectura Digitala , se arata intr-un comunicat al MCSI.In acest sens, Prefectura Bucuresti va demara actiuni pentru ca toate institutiile din subordinea sa sa se regaseasca in Sistemul Electronic National. Prefectura digitala presupune servicii modernizate pentru cetatenii care, prin informatizare, transforma guvernarea locala intr-o guvernare cat mai directa si mai eficienta in interesul cetateanului. Implementarea proiectului face parte din programul MCSI de creare a portalului national e-Romania, care, in conformitate cu Directiva Europeana de Servicii, va asigura facilitati extinse de informare si posibilitati superioare de interactiune si integrare in societate, precum si o administratie publica mai eficienta, cu o viteza de raspuns marita , se arata in comunicatul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.