Formatia engleza Manchester United va avea cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului, dupa ce a ajuns la un acord cu Aon Corporation, care ii va oferi 80 de milioane de lire sterline in patru ani, potrivit editiei online a Times.Echipa primea de la compania americana de asigurari AIG suma de 14 milioane de lire sterline in fiecare an, dar aceasta a decis sa nu mai prelungeasca intelegerea, care expira in luna mai a anului viitor, din cauza problemelor financiare pe care le are.Presa engleza scrie ca United poate primi de la noul sponsor 20 de milioane de lire sterline in fiecare an, contractul fiind pe patru sezoane.Tricourile echipei vor fi inscriptionate sezonul viitor tot cu sigla AIG, iar contractul cu noul sponsor va intra in vigoare din iunie 2010.Unul dintre cele mai mari contracte de sponsorizare din fotbal este cel dintre T-Home si Bayern Munchen, in valoare de 17,03 milioane de lire sterline pe an, Bwin plateste anual lui Real Madrid 12,78 de milioane, in timp ce Samsung Mobile ofera 10,73 de milioane de lire sterline lui Chelsea pe sezon. Gazprom si Bwin sponsorizeaza in fiecare an cu aproximativ 10 milioane pe Schalke, respectiv AC Milan.