Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat marti ca formatiunea politica pe care o conduce nu doreste sa participe la guvernare cu orice pret, daca nu se doreste acest lucru, subliniind in acelasi timp ca un razboi PSD-UDMR nu ar fi benefic. Nu vrem sa fim cu orice pret intr-o coalitie guvernamentala. Acest lucru trebuie judecat de toata lumea. Am dori o coalitie PD-L-PNL-UDMR, dar nu excludem nici alte variante. A fost o formula clara, avem o preferinta, daca nu se poate, putem concepe si alte formule. Colegii din PSD ar trebui sa vada ce vor in continuare si cum vor stabili relatia cu UDMR. Nu ar fi benefic un razboi intre PSD si UDMR. , a spus Marko Bela.Totodata, liderul UDMR s-a aratat surprins de hotararea PSD. “Am aflat si noi cu stupefactie decizia PSD ca nu vor sa colaboreze cu UDMR intr-o coalitie, dupa ce Mircea Geoana ne-a solicit o colaborare stransa si a propus o prezenta in aceeasi coalitie si guvernare comuna cu ei. UDMR nu doreste sa guverneze de dragul puterii”, a mai spus liderul UDMR.Liderul UDMR a mai precizat ca, cel mai probabil marti, se va purta o noua runda de negocieri cu PD-L si a confirmat ca miercuri va fi anuntat si numele primului-ministru. De asemenea, el a recunoscut ca a avut o intalnire separata cu presedintele Traian Basescu.“Am avut ocazia sa ma intalnesc separat cu Traian Basescu, apreciez pozitia presedintelui si pozitia PD-L in intentia de a avea o colaborare in cadrul unei coalitii PD-L-UDMR. Basescu a rugat partidele sa accelereze negocierile astazi si maine. Concluzia a fost ca miercuri se poate anunta persoana primului ministru”, a mai spus Marko Bela.Bela a mai aratat ca o colaborare PD-L-UDMR este posibila si prin faptul ca cele doua formatiuni fac parte din aceeasi familie europeana: Partidul Popular European .