Declansarea fazei 5 de alerta de pandemie, care arata ca aceasta este iminenta, este insotita de o serie de recomandari ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), relateaza AFP, care detaliaza aceste masuri. Tarile sunt libere sa aplice aceste recomandari asa cum considera, in functie de gravitatea situatiei cu care se confrunta, a precizat OMS. In regiunile afectate, organizatia sfatuieste persoanele care sufera de boli respiratorii grave sa ramana acasa si sa limiteze contactul cu alti membri ai familiei. Aceasta masura poate fi insotita de inchiderea scolilor si de ajustarea orelor de munca pentru a evita ca prea multa persoane sa intre in contact unele cu altele. OMS invita tarile si sa incurajeze reducerea calatoriilor si limitarea folosirii mijloacelor de transport in comun, dar nu recomanda impunerea unor restrictii oficiale ale deplasarilor in tarile afectate. Statele sunt sfatuite si sa distribuie antivirale si sa inceapa pregatirea vaccinarii. In ceea ce priveste tarile care nu au inregistrat deocamdata cazuri de gripa porcina, organizatia recomanda introducerea de controale sanitare la frontiere.