Ziua The Big Four , dedicata sambata la Sonisphere celor patru grei ai heavy metal-ului, s-a incheiat cu un show in familie al formatiei Metallica, din care nu au lipsit efectele pirotehnice, pofta de cantat si discutiile lui James Hetfield cu cei circa 50.000 de fani prezenti la Romexpo, transmite Mediafax. Totusi a lipsit ceva din show-ul The Big Four de la Bucuresti – o melodie cantata impreuna de Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica. Spectatorii veniti la Romexpo se asteaptau ca trupele sa cante impreuna, repetand, astfel, evenimentul de acum cateva zile, din Bulgaria, cand membrii Slayer, Megadeth si Anthrax au urcat pe scena alaturi de Metallica in cadrul concertului Sonisphere Bulgaria pentru a interpreta piesa Am I Evil . Partile vocale au fost interpretate atunci de James Hetfield, Dave Mustaine si Joey Belladonna. Dar show-ul Metallica a fost de ajuns pentru sfarsitul zilei celor aproximativ 50.000 de fani prezenti la Romexpo in cea de-a doua zi a festivalului Sonisphere. Multe dintre melodiile de sambata seara au fost cantate de Metallica si in urma cu doi ani, pe stadionul Cotroceni, dar de data aceasta, la Sonisphere, au fost interpretate in lipsa unei ploi nemiloase si cu si mai multa energie. Metallica a mai cantat in Romania in 2008 si in 1999. Publicul s-a electrizat inca de la primele acorduri ale melodiei care este traditionalul intro al Metallica, The Ecstasy of Gold , pentru ca apoi sa continue cu piesele de tinerete , Creeping Death , For Whom the Bell Tolls si Fuel – cand au intrat in functiune si efectele pirotehnice.Vocalul trupei, James Hetfield, a fost intr-o forma de zile mari, dialogand continuu cu publicul. Te simti bine, Bucuresti? , a spus el de nenumarate ori, pentru a-i intreba pe spectatori, apoi: Va dati seama la ce asistati? Este un moment istoric. Sunteti aici sa faceti parte din istorie , a spus el, referindu-se la faptul ca Metallica a impartit ziua a doua a Sonisphere cu celelalte trei mari trupe – Anthrax, Megadeth si Slayer. Metallica este mandra sa faca parte din The Big Four , a adaugat acesta si a dedicat Sad But True celor patru formatii. Dupa momentul-tribut cei de la Metallica s-au dezlantuit, iar artificiile si focurile de pe scena, pentru One , au fost urmate de clasicul Master of Puppets .Si Kirk Hammett a avut propriul sau moment in cadrul show-ului, cand a fost lasat singur pe scena sa se joace cu publicul, pentru ca acordurile chitarii sale sa aduca melodia care, sapte minute, a fost pe buzele tuturor, Nothing Else Matters .Mai mult, chitaristul Kirk Hammett a oferit publicului o surpriza de proportii, folosind pe parcursul primelor piese o chitara speciala, inscriptionata cu unul dintre simbolurile pentru care Romania este recunoscuta la nivel mondial – Dracula. Gestul chitaristului a fost completat cateva minute mai tarziu si de James Hetfield, care si-a surprins fanii cu un look in spiritul Dracula.Metallica a terminat in forta programul oficial cu Enter Sandman , pentru ca, la bis, sa cante mai vechile Hit the Lights si Seek and Destroy . Si pentru ca i-a placut atat de mult la Bucuresti, familia Metallica a stat minute bune pe scena, dupa show, aruncand pene de chitara celor din public.Dar nu doar cei de la Metallica au fost in forma, sambata, la Sonisphere. Si cei Mari Trei care au cantat inaintea Metallica au avut aceeasi verva, aceeasi pofta de a canta si aceiasi fani dedicati. Joey Belladonna, vocalul trupei Anthrax, a fost o explozie de energie, ajungand sa alerge pe scena cu pene de indian american pe cap, in timp ce liderul Megadeth, Dave Mustaine, a avut, din nou, publicul la picioare.Ziua de sambata din cadrul Sonisphere Festival a fost cu adevarat ziua fanilor dedicati, care au facut cozi imense in fata Romexpo, pentru a intra la concertul The Big Four . Desi cozile erau impresionante – chiar si cei mai harnici spectatori au ascultat din afara Romexpo primele melodii ale romanilor de la Vita de Vie, prima trupa care a concertat in a doua zi a Sonisphere – asteptarea nu a fost foarte mare, palcurile de spectatori inaintand destul de repede in spatiul de concert.Prima zi a Sonisphere Romania a fost marcata de concertul Manowar care, desi au cantat doar o ora, au electrizat cei aproximativ 10.000 de spectatori. Tot vineri au cantat, in cadrul aceluiasi eveniment, trupa israeliana Orphaned Land, Volbeat, Paradise Lost si Accept.In cea de-a treia zi a Sonisphere, duminica, este asteptat un show impresionant marca Rammstein – trupa germana fiind prezenta pentru prima data in Romania. Acestia vor fi precedati de Alice in Chains, Stone Sour si Anathema.Echipaje ale Jandarmeriei Capitalei asigura, de vineri pana duminica, intre orele 15.00 si 23.00, ordinea publica la Sonisphere Festival de la Romexpo, precum si pe traseele de sosire si plecare ale participantilor la eveniment.Pentru desfasurarea in conditii de siguranta a evenimentului, precum si pentru evitarea aparitiei oricaror incidente, participantilor li se recomanda sa tina cont de orele stabilite pentru accesul publicului, sa participe la concerte doar in zona indicata pe bilete, fiind interzisa trecerea dintr-o zona in alta, sa fie atenti la bunurile si obiectele personale si sa evite, pe cat posibil, sa aiba la vedere obiecte de valoare care pot atrage atentia, se arata intr-un comunicat de presa transmis saptamana trecuta de Jandarmeria Capitalei.Publicului participant la eveniment i se recomanda sa respecte indicatiile fortelor de ordine, sa nu se implice in conflicte de orice natura si sa solicite sprijinul echipajelor de jandarmerie daca observa fapte de natura antisociala.Potrivit datelor transmise de organizatori, zona destinata spectatorilor este impartita in Golden Circle (circa 6.000 de locuri in apropierea scenei) si Normal Circle (15.000 de locuri).Accesul publicului in curtea Romexpo, spre zona de desfasurare a festivalului, se face pe aleea dinspre Piata Presei Libere, pe baza de bilete si invitatii la eveniment. Pentru a delimita anumite momente sau locuri pe timpul desfasurarii festivalului, organizatorul pune la dispozitia publicului bratari de unica folosinta de diferite culori. Fanii au la dispozitie 20 de porti de acces la eveniment, mai precizeaza Jandarmeria. Accesul presei si al invitatilor se face pe aceeasi intrare cu cea destinata publicului, in conditiile stabilite de organizator.Autoturismele spectatorilor pot fi parcate in parcarea dispusa pe Bulevardul Expozitiei, iar casele de bilete sunt deschise in fiecare zi pe parcursul desfasurarii evenimentului, inclusiv in timpul spectacolelor.Evacuarea publicului in caz de urgenta se face pe portile A, B si C ale complexului Romexpo, precum si pe poarta amenajata in dreapta scenei.Dispozitivul pentru controlul corporal preventiv, ruperea biletelor, indrumarea si supravegherea publicului sunt asigurate de agenti ai unei societati de securitate private.La concerte functioneaza un cort de prim-ajutor, trei ambulante, precum si puncte de vanzare a bauturilor racoritoare Produsele alimentare pot fi cumparate numai pe baza de jetoane, care se pot procura de la casele de distributie instalate in zona desfasurarii festivalului.Nu este permis accesul la eveniment cu animale de companie, sticle, bidoane din plastic, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, scaune, obiecte periculoase (arme, lanturi etc.), bauturi sau mancare, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil), aparate de inregistrare audio-video. Este interzis si accesul cu umbrele, in cazul unor conditii meteorologice nefavorabile putand fi folosite pelerinele de ploaie.Accesul la festival se poate face pe baza unui abonament pe trei zile, care poate fi achizitionat la urmatoarele preturi (in functie de pozitionarea in spatiul rezervat publicului): 519,40 de lei (Golden Circle), 371 de lei (Normal Circle), 625,40 de lei (VIP + merchandising bag).Cei care nu doresc sa participe la toate cele trei zile de festival isi pot achizitiona bilete dupa cum urmeaza: biletele pentru ziua de 25 iunie (Manowar, Vollbeat, Accept, Paradise Lost, Orphaned Land) costa dupa cum urmeaza: 371 de lei (VIP), 233,20 lei (Golden Circle), 127,20 lei (Normal Circle). Pentru 26 iunie (Metallica, Slayer, Megadeth, Anthrax) a ramas in vanzare o singura categorie de bilete: 196,10 de lei (Normal Circle). Biletele pentru 27 iunie (Rammstein, Alice in Chains, Stone Sour, Anathema) pot fi achizitionate cu: 371 lei (VIP), 307,4 lei (Golden Circle) respectiv 196,10 lei (Normal Circle).Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival are loc in perioada 25 – 27 iunie, la Romexpo din Bucuresti, si include cel mai asteptat line up al anului: Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Megadeth, Alice in Chains, Anthrax, Volbeat, Stone Sour, Accept, Anathema, Paradise Lost si Orphaned Land. Editia din acest an marcheaza si un moment de istorie heavy-metal, reprezentat de concertul comun al the big four of thrash metal : Metallica, Slayer, Megadeth si Anthrax.Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival este un eveniment organizat de East European Concert si Marcel Avram, in asociere cu D amp;D East Entertainment.Foto: Mono News