Cinci dintre minerii internati in Capitala erau in continuare in stare foarte grava duminica seara, trei dintre cei care sunt in stare critica afandu-se la Spitalul de Arsi, iar doi la Spitalul de Urgenta Floreasca.Cei trei mineri care au fost operati, duminica, la Spitalul de Urgenta Floreasca, au iesit din sala de operatii in jurul orei 18.00. Purtatorul de cuvant al unitatii, Bogdan Oprita, a declarat ca doi dintre acestia se afla in stare grava, dar stabila. Cel de-al treilea miner de la Floreasca are o fractura la bratul drept si arsuri pe cinci – sapte la suta din suprafata corpului.Si la Spitalul de Arsi trei mineri se afla in stare deosebit de grava, se zbat intre viata si moarte si medicii sunt rezervati in legatura cu starea lor. Cei cinci mineri care au ajuns la acest spital au fost supusi unor interventii chirurgicale in cursul zilei de duminica, starea lor fiind instabila din cauza arsurilor foarte grave, a declarat, duminica, directorul medical al unitatii spitalicesti, Cristian Nitescu.Potrivit lui Nitescu, trei dintre pacienti au arsuri pe 80-85% din suprafata corpului, iar ceilalti doi pacienti au arsuri de pana la 35 % din suprafata corporala. De asemenea, starea ranitilor este instabila deoarece acestia au suferit arsuri ale cailor aeriene respiratorii superioare, putand oricand aparea complicatii precum insificienta pulmonara acuta sau stop cardiorespirator.Pentru primul dintre ei, Iordache Nicolae, de 38 de ani, diagnosticul este arsuri prin flacara explozie, gradul doi si trei pe aproximativ 80% suprafata corporala, fata, torace anterior si posterior, ambele membre superioare, fese si ambele coapse, leziuni inhalatorii, soc postcombustional si soc hipovolemic. Al doilea, Mihai Petru, are politraumatism, contuzii multiple si arsuri prin flacara explozie de gradul doi si trei pe fata, regiune cervicala, torace anterior si posterior, regiune abdominala, brate, picioare, adica pe aproximativ 85% suprafata corporala, cat si arsuri inhalatorii, suspiciuni de arsuri corneo-conjunctivale, soc post-combustional. Al treilea ranit, Socolescu Alexandru, are arsuri de gradul doi si trei pe membrele inferioare si superioare, pe organele genitale externe, torace, adica pe aproximativ 55% din suprafata corporala, cat si arsuri ale cailor aeriene superioare, soc postcombustional, suspiciuni de arsuri corneo-conjunctivale si traumatism cranio-cerebral cu plaga frontoparietala dreapta. Al patrulea pacient, Alexa Nicolae, are arsuri de gradul doi pe fata, regiune cervicala, ambele membre superioare, regiunea abdominala, adica aproximativ 35% suprafata corporala, arsuri inhalatorii si suspiciune de arsuri corneo-conjunctivale. Ultimul miner ranit, Tirintica Victor, are arsuri prin flacara explozie de gradul doi si trei pe ambele maini, brate, extremitate cefalica, hemitorace drept si membre inferioare.In ceea ce priveste starea celor sase mineri care au ramas internati la Spitalul de Urgenta din Petrosani, acestia se simt destul de bine. Starea minerilor internati la Petrosani este buna si nu cred ca vor mai sta mult timp in spital. Toti sunt in acelasi salon deoarece asa au dorit, sa fie impreuna , a spus dr. Dan Magheru, directorul ASP Hunedoara.El a mai spus ca minerii raniti au tinut sa precizeze ca au intrat in subteran fara sa-i oblige cineva si ca ar cobori in subteran chiar si maine daca ar putea, ca sa-si scoata din subteran colegii. Mi-au spus ca au intrat a doua oara in subteran fara sa le spuna cineva sau sa-i oblige. Au tinut sa sublinieze, deoarece s-a vehciulat ca au fost fortati sa intre a doua oara. Ei mi-au spus, si i-au spus si primului ministru ca vor sa coboare iar in subteran chiar si asa, ca sa-i aduca pe ortaci la suprafata , a mai spus Magheru.In cele doua explozii produse sambata in mina Petrila si-au pierdut viata 12 persoane, iar alte 14 au fost ranite. Prima explozie, soldata cu opt morti si zece raniti, a avut loc in jurul orei 14.50, in abatajul 431, cota 250. Din primele cercetari s-a stabilit ca deflagratia s-a produs ca urmare a unei acumulari de gaz metan in subteran. In momentul producerii accidentului, in acel loc isi desfasurau activitatea 16 persoane. O noua deflagratie s-a produs in jurul orei 18.40, patru salvatori minieri pierzandu-si viata, iar alti patru fiind raniti.Conducerea minei Petrila a fost suspendata pe perioada cercetarilor privind cele doua explozii, a anuntat, duminica la pranz, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.Directorul de Securitate si sanatate in munca de la Compania Nationala a Huilei, Petru Dragoescu, sustine ca, in momentul producerii exploziei, concentratiile de metan din subteranul minei Petrila erau in limitele normale, cu o valoare de patru ori mai mica decat cea maxim admisa. Potrivit lui Dragoescu, explozia de la Petrila s-a produs intr-un abataj recent deschis, iar acumularea de metan a venit din spatiul exploatat, care nu poate fi controlat prin mijloace curente de verificare a atmosferei din subteran.Totusi, unele rude al victimelor de la Petrila au afirmat ca nivelul gazelor in mina ar fi depasit cotele de pericol inca de la inceputul saptamanii si au acuzat conducerea ca nu a oprit activitatea desi ar fi stiut ca o nenorocire se poate intampla in orice moment.Ministrul Internelor, Cristian David, a declarat ca cercetarile preliminare in cazul exploziei de la mina Petrila sunt in faza de finalizare si ca ancheta se va desfasura cu mare viteza pentru a-i gasi pe cei care se fac responsabili de acest accident. In ceea ce priveste cercetarile care se efectueaza in prezent, as vrea sa va informez ca acestea au fost demarate la prima ora a diminetii (n.r. duminica). Ele sunt conduse de un procuror din cadrul Curtii de Apel Alba si din care mai face parte o echipa de cercetare mixta, investigativa, formata din patru procurori specializati, doi ofiteri specialisti ai IGPR, patru ofiteri judiciari de la nivelul Inspectoratului Judetean si specialistii Inspectiei Teritoriale de Munca. Este o echipa investigativa complexa care a demarat cercetarile conform procedurilor obisnuite. Acestia vor stabili cauzele producerii acestui accident si, evident, vor pune in lumina culpele penale ale persoanelor care se fac vinovate si responsabile de acest accident , a spus David.Ministrul a adaugat ca cercetarile vor fi derulate cu mare viteza . Actele premergatoare sunt in faza de finalizare, asa ca, din punctul nostru de vedere, cercetarile vor fi derulate cu mare viteza si celeritate , a spus ministrul Internelor, Cristian David.Foto: Mediafax