In urma actelor de indisciplina ale jucatorului roman, gruparea florentina cere ca romanul sa nu mai fie retribuit pana in luna iunie. Cererea a fost inaintata Colegiului arbitral al ligii din Italia.Cotidianul Gazzetta dello Sport scrie, miercuri, ca Fiorentina a inaintat la Colegiul arbitral al ligii din Italia o cerere prin care solicita excluderea lui Adrian Mutu din echipa si de la antrenamente pana la sfarsitul anului, precum si suspendarea integrala a salariului acestuia pana in iunie. Publicatia italiana mentioneaza ca, desi Adrian Mutu i-a cerut scuze presedintelui clubului, Andrea Della Valle, pentru ceea ce s-a intamplat la inceputul acestei luni, gruparea Fiorentina nu si-a schimbat punctul de vedere. In urma cu cateva zile, Mutu i-a cerut scuze lui Andrea Della Valle pentru ultima rebeliune. Pozitia societatii este si ramane insa aceeasi. Iar de ieri se stiu care au fost solicitarile celor de la Fiorentina in fata Consiliului arbitral: excluderea din echipa si de la antrenamente a jucatorului pana la sfarsitul anului si suspendarea integrala a salariului acestuia pana in luna iunie. Colegiul trebuie sa fixeze acum data audierii si sa dea o sentinta , scrie Gazzetta dello Sport, citata de Mediafax.Adrian Mutu a fost exclus de curand din lot de Fiorentina dupa mai multe acte de indisciplina. Potrivit presei italiene, de serviciile lui Mutu se intereseaza grupari precum Genoa, Bologna, Juventus, Galatasaray sau Los Angeles Galaxy.