Presedintele PSD, Mircea Geoana, a catalogat drept exagerata si periculoasa declaratia facuta sambata de liderul UDMR, Marko Bela, cu privire la obligativitatea invatarii limbii maghiare de catre copiii romani din zonele unde traiesc etnici maghiari.Mircea Geoana a tinut sa-i atraga atentia liderului UDMR acest gen de afirmatii nu se justifica nici chiar in contextul campaniei electorale, desi intelege nevoia UDMR de a atrage votanti pentru a trece de pragul de 5% si a intra in Parlament.Liderul PSD i-a recomandat lui Marko Bela o atitudine temperata si a precizat ca, in timpul guvernarii PSD, maghiarii au beneficiat de drepturi deosebite , in concordanta cu normele europene. Cu toate acestea, a apreciat Geoana, la UDMR se observa o incercare permanenta de a muta granitele mai departe, odata cu autonomia, odata cu refacerea regiunilor de dezvoltare dupa criterii demult apuse . Geoana a facut un apel la prudenta din partea UDMR in a avansa astfel de propuneri care nu au nicio sansa sa fie transpuse in realitate,niciodata . Presedintele UDMR, Marko Bela, a reluat, sambata, la Targu Mures, ideea lansata in urma cu o saptamana legata de obligativitatea invatarii de catre copiii romani a limbii maghiare in zonele unde traiesc maghiari si a spus ca Uniunea va initia la momentul potrivit un proiect de lege in acest sens. Incet – incet vom considera ca necesar ca toata lumea sa invete limba engleza. Pentru ca este principala limba de comunicare in UE si ne vom bucura daca copiii nostri vor fi obligati sa invete limba engleza fara sa ne revoltam. Si atunci ma intreb de ce nu este la fel de firesc ca aici, la Targu Mures, Miercurea Ciuc sau Sfantu Gheorghe si toate localitatile cu populatie mixta, cu populatie maghiara insemnata, ca reciproc copiii sa invete limba celuilalt. Ce s-ar intampla daca copilul roman ar invata limba maghiara?” a intrebat presedintele UDMR. El a adaugat ca „pentru ca suntem in Romania, nu vrem sa instituim o astfel de regula pentru toata tara”.