Guvernul a adoptat, in sedinta de saptamana aceasta, participarea Romaniei la Pactul pentru euro, care are ca obiectiv promovarea ocuparii fortei de munca, a competitivitatii, consolidarea sustenabilitatii finantelor publice, precum si cresterea stabilitatii financiare in zona euro si in Uniunea Europeana.„In cadrul Summit-ului Eurozone din 11 martie, statele membre ale zonei euro au adoptat Pactul pentru euro, care stabileste o coordonare mai stransa a politicilor economice destinate cresterii competitivitatii si convergentei. Pactul este, practic, un exercitiu de coordonare a politicilor economice a statelor din zona euro, dar Romania este direct interesata, avand in vedere obiectivul sau de aderare la zona euro si la moneda euro. De asemenea, decizia a avut in vedere si amplul program de reforma promovat prin acordul cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala” a declarat Ioana Muntean.Pactul va fi prezentat Consiliului European din 24-25 martie 2011, pentru ca statele membre care nu fac parte din zona euro sa indice daca doresc sa adere, cum este si cazul Romaniei, a precizat Muntean.In acelasi timp, statele membre din zona euro, vor indica primele masuri pe care se angajeaza sa le puna in aplicare, in temeiul Pactului, in cursul anului urmator.