Ninsorile si viscolul din ultimele 24 de ore au creat probleme in mai multe zone, in special din nordul si estul tarii. In ultimele 24 de ore, peste 700 politisti, pompieri salvatori, jandarmi si politisti de frontiera au desfasurat misiuni de interventie in zonele afectate grav de ninsori si viscol, actionand cu prioritate pentru salvarea persoanelor cu nevoi medicale sau a celor blocate in trafic.In intervalul mentionat 27 de persoane aflate in dificultate au fost salvate/evacuate de catre personalul Ministerului Afacerilor Interne. Nu au fost inregistrate persoane disparute sau decedate.Astfel, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Mihail Grigore Sturdza” al judetului Iasi au fost solicitate sa intervina in cursul zilei de vineri, 25 ianuarie a.c., in comuna Mironeasa, pentru acordarea de ingrijiri medicale si transportul la spital a doua femei insarcinate aflate in travaliu. Pentru a ajunge la aceste urgente medicale, pompierii ieseni au infruntat nametii cu o autospeciala cu senile trimisa in sprijin de I.S.U. Mures si cu o autospeciala de transport victime multiple (ATVM). Pacientele au fost preluate ulterior de un echipaj de la Serviciul de Ambulanta Iasi si au fost transportate in siguranta la Maternitatea „Cuza Voda” Iasi pentru primirea ingrijirilor medicale de specialitate.O alta misiune a pompierilor salvatori a avut loc in noaptea trecuta in localitatea Madarjac unde s-a solicitat interventia pentru acordarea de ajutor medical unei gravide aflate in travaliu. Un echipaj de pompieri de la ISU Iasi impreuna cu doua asistente medicale s-au deplasat in acea localitate cu o autospeciala pentru transport victime multiple, avand in fata un utilaj de deszapezire. Femeia, in vârsta de 22 de ani a fost preluata de echipajul de interventie, iar in jurul orei 3.45 femeia a nascut, fara probleme, o fetita, in autospeciala pompierilor. in prezent, copilul nou-nascut si mama acestuia se afla la maternitatea Cuza Voda din Iasi.Tot in cursul zilei de ieri, 25 ianuarie a.c., un echipaj S.M.U.R.D. din cadrul Detasamentului de Pompieri Focsani, a ajuns, cu sprijinul utilajelor de deszapezire, in localitatea Tataranu, de unde a preluat un barbat in vârsta de 82 ani, cu accident vascular cerebral si in localitatea Ramniceni, de unde a preluat o femeie in varsta de 32 ani cu probleme respiratorii.Cele doua persoane au fost aduse in municipiul Focsani si predate medicilor de garda din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta „Sf. Pantelimon” Focsani – Unitatea de Primire Urgente. Totodata, cu ajutorul unei autospeciale cu senile, venita in sprijin de la I.S.U. Buzau, un echipaj din cadrul I.S.U. Buzau, insotit de un asistent medical de la S.A.J. Vrancea, s-a deplasat de la Dumbraveni in localitatea Bordeasca Veche (judetul Vrancea), de unde a preluat o pacienta de 80 ani cu probleme respiratorii, pe care a transportat-o la Dumbraveni, de unde a fost preluata de o ambulanta a S.A.J. Vrancea.Tot cu o autospeciala cu senile, dislocata de la I.S.U. Calarasi, s-au desfasurat doua misiuni de salvare in judetul Vrancea. in prima dintre acestea, au fost transportate, de la Bogza la Dumbraveni, doua persoane care necesitau dializa, ulterior acestea fiind preluate de un echipaj specializat care le astepta la Dumbraveni. In cea de-a doua misiune, a fost transportat, de la Ciuslea la Garoafa, un copil de doua luni care prezenta stare febrila, care a fost preluat, ulterior, de o ambulanta a S.A.J. Vrancea. De asemenea, un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanta Judetean Buzau, s-a deplasat, cu sprijinul politistilor, pe traseul Rm. Sarat – Balta Alba, pentru a acorda ingrijiri medicale unei femei gravide (sarcina 8 luni), care a ramas la domiciliu. La misiunile de interventie pentru salvarea de vieti omenesti si deblocarea drumurilor nationale si judetene au fost utilizate 340 de utilaje apartinand Ministerului Afacerilor Interne la care s-au adaugat alte 793 apartinand autoritatilor administratiei publice centrale si locale, institutiilor publice, operatorilor economici etc.