Pretul gazelor livrate populatiei ar putea sa scada cu cateva zeci de procente in viitor, daca Romania ar importa gaze naturale direct din Rusia, a declarat vineri directorul de afaceri corporatiste al CEZ Romania, Adrian Borotea. Daca Romania ar importa gaze naturale direct de la Gazprom, pretul gazelor livrate populatiei ar putea scadea cu cateva zeci de procente , a spus Adrian Borotea. Referindu-se la aceasta posibilitate, directorul comercial al Romgaz, Alpar Kramer, sustinea la 20 octombrie ca importul direct de gaze de la Gazprom nu ar scadea semnificativ pretul gazelor livrate populatiei, intrucat pretul acestora are si o componenta politica. Potrivit lui Kramer, ar fi vorba de o reducere de pana in 10%. Potrivit reprezentantilor Romgaz, contractul cu Gazprom ar putea fi semnat numai pentru importul gazelor suplimentare, de care ar fi nevoie, in afara celor prevazute in contractele existente. CEZ Romania este subsidiara grupului ceh CEZ, producator de energie electrica. Reprezentantii celui mai mare producator de gaze din lume, Gazprom, au purtat discutii cu repezentanti ai Transgaz si Romgaz despre posibilitati de cooperare intre cele doua tari, in domeniul energetic, la 17 octombrie la Moscova si la 29 octombrie la Bucuresti.