Atat soarele, cat si masa de aer cald, prezenta inca la noi, vor face la amiaza ca temperaturile sa urce la 33 de grade, ba chiar miercuri, vorbim de maxime de 34 de grade.
Ploile vor fi putine, spre munte in vest si nord-vest marti, iar miercuri in nord, dar in rest cerul va fi aproape senin. Soarele, de altfel, nu va tine cont de fila din calendar, asa ca luna septembrie va debuta cu vreme insorita si calda in toata tara. Un aer discret de toamna va ajunge abia vineri in jumatatea de nord a tarii, unde aerul rece va aduce si ceva ploi in averse, cu descarcari electrice si vant.
Chiar daca ne apropiem de toamna, vara nu pare prea hotarata sa ne paraseasca. Vremea se mentine frumoasa si calda si doar in vestul si nord-vestul tarii e posibil sa ploua izolat, mai mult spre zona montana, unde ploile scurte, de vara, se vor insoti cu descarcari electrice. Vantul nu va trece nicaieri de moderat, iar maximele termice se vor incadra intre 25 de grade in estul Transilvaniei si 33 de grade in sudul extrem.
Bucurestenii au marti parte tot de soare si nori putini, iar temperatura va atinge 31-32 de grade, o valoare demna de luna lui cuptor. Presiunea atmosferica scade azi de la 755 mm coloana de mercur, valoare doar o idee sub cea considerata confortabila pentru organismul uman.
Muntii nu sunt toti insoriti marti. Meteorologii anunta cer variabil, cu ceva innorari si ploi cu descarcari electrice pe arii restranse in Carpatii Occidentali si jumatatea nordica a Carpatilor Orientali. in rest, vantul nu face excese, soarele e prezent la datorie peste celelalte masive, iar maximele raman ridicate.
Pe litoral vremea nu are nici o legatura cu inchiderea sezonului estival. Soarele continua sa bucure turistii cu maxime intre 26 si 28 de grade in aer, iar apa marii ii rasfata cu 22-24 de grade pe cei care cauta sa se racoreasca la amiaza. Nici macar briza nu ii mai deranjeaza pe cei de pe plaja, pentru ca astazi nu mai trece de moderat. nbsp;
In vest, nord si centru vremea e mai calda cu 5-6 grade fata de ce ar fi normal, asa ca asteptam maxime de 28 de grade la Sibiu si Cluj, 29 in Baia Mare, un grad mai mult la Oradea si chair 32 la Timisoara. Ceva ploi se arata azi in vest si nordvest, dupa amiaza, dar ploile cu descarcari electrice nu vor fi prea multe.
In sud, aceeasi vreme calda si insorita, cu maxime de 32 de grade in Lunca Dunarii, la Turnu Severin, Giurgiu si Calarasi si 31 la Craiova. Ploi nu se anunta, iar vantul abia se simte. Soarele e la el acasa si in Dobrogea. si aici e mai cald decat ar fi normal la sfarsitul lunii august. Norii nu traverseaza cerul regiunii, vantul se domoleste si nu mai trece de moderat, iar maximele ating 28 de grade pe litoral si 30 la Tulcea, in partea continentala.
Vreme de miez de vara in Moldova unde doar norii de vreme buna ar putea sa mai umbreasca soarele peste zi. Mercurul isi ia avant in termometre si urca pana la 31 de grade la Galati, 29 in Bacau si 28 la Suceava. nbsp;
Miercuri vine cu ploi mai ales in nord si la munte, dupa amiaza si seara. Nu vorbim insa de ploi de durata si nici pe arii mari. in rest, vremea se mentine insorita si numai pe ici pe colo e rost sa mai dea cate o ploaie de vara. Maximele continua sa fie ridicate, cu valori intre 24 si 34 de grade in sudul extrem.
Bucurestenii incheie vara cu soare si nu mai putin de 33 de grade, valoare cat se poate de nepotrivita pentru un inceput de toamna.
Toamna debuteaza tot cu vreme calda in special in regiunile sudice unde vorbim inca de maxime de 34 de grade, valoare cu 6-7 grade peste ce ar fi normal. De altfel, cele mai mici valori nu vor cobori sub 24 de grade. Cat despre ploi, putine, doar pe la munte, in special dupa masa si seara, dar in rest, doar cu totul izolat.
In Capitala, ziua de 1 septembrie ne va aduce 32 de grade insorite si vreun nor de ploaie. nbsp;
loading...