Presedintele CN al PSD, Adrian Nastase,a prezentat programul de solutii alternative Solidaritate pentru Dezvoltare conturat de social-democrati, intre masurile propuse fiind trei cote de impozitare de pe venit, 15%, 25% si 35%,reducerea CAS cu 3% si o cota unitara pentru profit si dividende de 15%.Liderul PSD Adrian Nastase a precizat ca social-democratii sustin eliminarea cotei unice si instituirea a trei cote diferentiale de impozitare. Propunem trei cote de fiscalitate, respectiv 15, 25 si 35 la suta care sa fie aplicate in raport cu nivelul salariului mediu si in functie de structura salariatilor pe transe de venit. Dorim sa asociem acestor trepte de impozitare deduceri fiscale consistente pentru investitii, asigurari, educatie, sanatate si confort termic. Noi vedem aceasta politica fiscala alternativa ca incluzand un CAS, deci contributii sociale reduse cu 3%, atat pentru angajatori cat si pentru angajati. De asemenea, dorim sa sustinem ideea unei cote unitare pentru profit si dividende scazuta la 15%, si neimpozitarea profitului reinvestit prin eliminarea tuturor conditionalitatilor existente astazi , a declarat Nastase.El a precizat ca masurile propuse de PSD, intr-un document de 40 de pagini, sunt atat pe termen scurt pentru incadrarea in tinta de deficit angajata de Romania cu FMI, dar reprezinta si o serie de masuri de stimulare a economiei in perspectiva. Citeste articolul integral pe site-ul Realitatea TV (Foto: Mondo News)