Tricolorii au efectuat, luni, la Mogosoaia, primul antrenament sub comanda noului selectioner Razvan Lucescu, sedinta de pregatire durand o ora si 30 de minute.Dupa o discutie de aproximativ 10 minute cu Cristian Chivu, selectionerul i-a impartit pe tricolori in doua grupe. In prima i-a inclus pe cei care au avut meciuri duminica. Acestia au facut timp de 35 de miute alergari usoare si stretching cu secundul Bogdan Stelea, dupa care au plecat la refacere. Singura exceptie a fost Chivu, care a ramas pe margine sa urmareasca pana la final antrenamentul celorlalti colegi.Cealalta grupa de jucatori s-a pregatit sub comanda secundului Diego Longo, efectuand un joc-scoala pe teren redus, la porti mici.La finalul antrenamentului, selectionerul si Razvan Rat au exersat centrari de pe cele doua parti ale terenului catre Radoi, Ghioane, Marica si Florin Costea.Dupa terminarea antrenamentului, Lucescu a ramas aproximativ 10 minute pe teren, pentru a purta o discutie cu atacantul Universitatii Craiova, Florin Costea.La acest antrenament au participat toti jucatorii, cu exceptia lui Sapunaru, care a sosit in tara la ora 18:00 si a ajuns la Mogosoaia jumatate de ora mai tarziu, urmarindu-si colegii de pe marginea terenului. Fundasul lui Porto va intra de marti in programul normal de pregatire al echipei.Presedintele FRF, Mircea Sandu, a asistat la prima jumatate a antrenamentului. La un moment dat, Sandu i-a rugat pe muncitorii care lucrau la o constructie din apropiere sa faca liniste, pentru ca jucatorii sa se poata concentra asupra sedintei de pregatire.Echipa nationala a Romaniei s-a reunit, luni, la Centrul Sportiv de la Mogosoaia, pentru prima data sub comanda selectionerului Razvan Lucescu. Tricolorii vor pregati in aceasta saptamana jocul cu Lituania, care se va disputa sambata, la Marijampole.