Sectorul societatilor de investitii financiare (SIF) de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-a apreciat cu 6,9% in sedinta de luni, dupa ce euforia la cumparare a adus cresteri de peste 4% pe majoritatea cotatiilor din piata, pe cea mai mare lichiditate din acest an.In sedinta de tranzactionare de luni, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a sporit cu 43%, pana la 22,36 milioane lei (5,21 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat in sedinta precedenta, de 15,60 milioane lei (3,63 milioane euro).Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 4,02%, pana la 2.389,08 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 3,17%, pana la 1.553,26 puncte.Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 6,89%, pana la 10.785,56 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 5,39%, pana la 4.806,76 puncte.Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 4,91%, pana la 226,42 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a castigat 2,61%, pana la 355,04 puncte.Bursele europene cresteau semnificativ la ora incheierii sedintei BVB, pentru a treia sedinta la rand, dupa ce Trezoreria Statelor Unite a anuntat un program in valoare de 500 miliarde de dolari, destinat eliberarii bancilor de activele toxice, ceea ce a urcat cotatiile actiunilor din sectorul financiare.Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 2,05%, pana la 3.921,46 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 2,08%, pana la 4.153,22 puncte. Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, castiga 1,86%, pana la 2.842,95 puncte.Actiunile BRD SocGen (BRD) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de luni, de 5,25 milioane lei, iar pretul lor a crescut cu 4,13%, pana la 6,30 lei. Tot pe segmentul bancar, titlurile Banca Transilvania (TLV) s-au scumpit cu 11,26%, pana la pretul de 0,84 lei, pe o lichiditate de 2,53 milioane lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 7,05%, ajungand la 54,70 lei, pe un rulaj de 591.800 lei.Pe segmentul SIF, tranzactiile cu actiuni SIF Oltenia (SIF5) au insumat 2,34 milioane lei, iar titlurile s-au apreciat cu 9,3%, pana la 0,47 lei.Pretul titlurilor SIF Moldova (SIF2) a crescut cu 13,11%, la 0,414 lei, pe fondul unor schimburi de 2,29 milioane lei, iar actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au captat o lichiditate de 1,07 milioane lei si s-au apreciat cu 7,3%, pana la 0,50 lei.Schimburile cu actiuni SIF Muntenia (SIF4) au totalizat 1 milion de lei, iar titlurile s-au scumpit cu 7,14%, pana la 0,525 lei, Titlurile Petrom (SNP) au atras cel mai mare rulaj de pe segmentul energetic, de 3,25 milioane lei, si s-au apreciat cu 2,63%, pana la cotatia de 0,156 lei.Actiunile Transelectrica (TEL) s-au apreciat cu 2,59%, ajungand la 9,90 lei, pe o lichiditate de 480.700 lei, in vreme ce titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au scumpit cu 1,72%, pana la 0,0295 lei, pe un volum al schimburilor de 427.500 lei.Pe piata obligatiunilor a fost transferat un pachet de 55 titluri de stat (B1403A), pentru suma totala de 551.114 lei, la un pret egal cu 98,71% din valoarea principalului.