Salariile angajatilor BNR, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) si Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) vor fi si ele afectate de reducerea cu 25%, transmite agentia Mediafax. Astfel, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta se diminueaza cu 25%, se precizeaza in documentul obtinut de Mediafax.In situatia in care astfel rezulta o valoare mai mica decat valoarea salariului minim brut pe tara, suma care se acorda este de 600 lei. Reducerea cu 25% se aplica si drepturilor de natura salariala de care beneficiaza personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice indiferent de modul de finantare al acestora. In aceasta categorie au fost incluse drepturile personalului trimis in misiune in strainatate, drepturile din legea privind statutul personalului didactic, drepturile specifice pentru activitatile desfasurate in institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si respectiv valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament, precum si compensatia lunara pentru chirie, mai precizeaza agentia Mediafax.Vezi aici continutul documentului obtinut de Mediafax.