Chiar daca
reprezentantii Guvernului au anuntat in mod repetat ca in 2010 nu vor
scadea salariile, proiectul Ordonantei de urgenta ce vizeaza aplicarea
Legii unice de salarizare demonstreaza intentia de a reduce veniturilor
salariatilor din sectorul bugetar, sustin reprezentantii Federatiei Solidaritatea Sanitara. Luand act de continutul proiectului Ordonanta de urgenta privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora precum si alte masuri in domeniul bugetar, se constata ca desi au fost retinute cateva din propunerile anterioare, textul supus dezbaterii la Ministerul Muncii lasa inca de dorit in ceea ce priveste drepturile salariatilor bugetari , se precizeaza in comunicatul de presa transmis la redactie. Conducerea federatiei arata ca folosindu-se de relativa ambiguitate a termenului salariu, Executivul intentioneaza pastrarea salariilor de baza insa dublata de reducerea sporurilor, masura care va avea ca efect o serioasa scadere a veniturilor bugetarilor, in special pentru salariatii din sectorul sanitar .Eliminarea salariilor de merit, o alta masura prevazuta de aceasta Ordonanta de urgenta, va conduce la aparitia unui sistem necompetitiv, in cadrul caruia singurul criteriu de diferentiere a recompensei muncii il va constitui vechimea in munca (adica prezumtia de experienta).Reprezentantii federatiei sustin ca in situatia in care se va proceda la scaderea veniturilor salariatilor din sectorul bugetar, se va lua decizia declansarii unor manifestari de protest.