Grupari rasiale indignate de faptul ca America nu e condusa de un alb, insusi guvernul SUA condus din umbra de evrei care doresc sa aiba la Casa Alba o persoana aservita sau un complot din partea unor tari ca Rusia sau Iran – acestea sunt posibilele scenarii privind asasinarea lui Barack Obama. Presedintii SUA au fost intotdeauna expusi riscului asasinarii, mai ales din cauza puterii imense pe care o detin si a simbolismului special care le este atribuit. Obama nu va fi o exceptie , scrie Strategic Forecasting (Stratfor), un serviciu privat de informatii din SUA, supranumit CIA-ul din umbra . De-a lungul istoriei au fost asasinati patru presedinti americani: Abraham Lincoln, James Garfield, William McKinley si John F. Kennedy. Incercari nereusite de atentate si amenintari s-au inregistrat in timpul fiecarui mandat, cea mai periculoasa fiind cea la adresa lui Nixon. In cazul lui Obama, pe langa faptul ca poarta titlul de presedinte, el este si primul sef de stat de culoare al SUA – un fapt care aduce un element complet nou si mult mai periculos in matricea amenintarilor . Cea mai mare amenintare vine, potrivit Stratfor, din partea gruparilor rasiste ale albilor, care cred ca un presedinte negru ar trebui ucis. Trebuie luat in considerare ca presedintia lui Obama intervine dupa o serie de atentate asupra unor importanti lideri ai comunitatii afroamericane, printre care Medgar Evers, Malcolm X si Martin Luther King Jr. Evers a fost asasinat de Ku Klux Klan, iar asasinarea lui King Jr. a avut tot motivatii rasiste , atrage atentia analiza institutiei americane. Potrivit Stratfor, exista trei scenarii diferite luate in considerare cand se vorbeste de asasinarea lui Obama. Primul scenariu ar fi generat de indignarea ce a cuprins miscarile rasiste care militeaza pentru suprematia albilor dupa alegerea lui Obama in functia suprema a statului. Chiar daca asemenea declaratii nu sunt facute public, pentru ca ar constitui un motiv de arest, exista numeroase bloguri si mesaje electronice rasiste care vorbesc despre inevitabilitatea unui atac asupra lui Obama intr-un mod foarte sugestiv . Atacul asupra lui Obama ar inflama tensiunile rasiale si ar determina revolte similare celor care au urmat dupa asainarea lui King, in 1968. Asemenea violente sunt considerate benefice de catre miscarile rasiste, intrucat un conflict deschis intre albi si negri ar aduce in prim-plan ideologia rasista a suprematiei albilor , explica Stratfor. Pe de alta parte, s-ar putea ca miscarile rasiste sa aiba o abordare radical opusa. Presedintia lui Obama le-ar putea aduce un avantaj, din moment ce le-ar putea servi drept un strigat de desteptare pentru albii din America . Odata ce amercanii caucazieni vor constientiza ca au ajuns atat de jos, incat sunt condusi de un negru caruia i-a fost incredintata puterea suprema din stat, acestia se vor ingramadi sa adere la miscarile rasiste pentru a redobandi puterea , prognozeaza Stratfor. De aceea, continua analiza, presedintia lui Obama ar fi in favoarea miscarilor rasiste pentru ca ar creste numarul adeptilor lor, conferindu-le mai multa putere, vizibilitate si popularitate. David Duke, fost membru al Congresului statului Lousiana si Mare Vrajitor al Cavalerilor Ku Klux Klan, precum si liderul comunitatii rasiste Tom Metzger (fondatorul miscarii Rezistenta Ariana Alba) sustin aceasta teorie. Mergand pe aceeasi linie de gandire, se poate ajunge la ideea ca acesti rasisti il pot chiar tolera pe Obama, avand in vedere celelalte optiuni. Niciun alt candidat la Casa Alba nu ar fi fost mai potrivit, intrucat toti sunt marionete ale Guvernului de ocupatie sionista ( Zionist Occupation Government – ZOG), miscare dispretuita si mai tare. Adeptii acestei teorii conspirationiste antisemite cred ca guvernul este condus din umbra de evrei, dar macar Obama nu se afla sub influenta intereselor evreilor , constata raportul Stratfor. Al doilea scenariu privind asasinarea lui Obama implica chiar miscarea ZOG si Guvernul american. Astfel, insusi guvernul, prin sforile trase de ZOG, ar complota ca sa il omoare pe Obama si sa-l inlocuiasca cu cineva care le este aservit. ZOG ar putea sa arunce foarte simplu vina asasinatului pe gruparile rasiste. Acest lucru le va servi si la reducerea discursului instigator la ura al albilor care promoveaza suprematia acestei rase, cat si la permisivitate in ceea ce priveste posesia de arme. Al treilea scenariu Stratfor prezinta posibilitatea ca anumite tari ostile Americii, precum Rusia sau Iran, sa finanteze si sa antreneze un criminal platit in acest sens. Asasinul ar putea sa fie membru al miscarii rasiste, de pilda, cunoscut fiind faptul ca Duke, de exemplu, a laudat adesea miscarea nationalista din Rusia si ca a calatorit adesea in acea tara. De aemenea, el a participat la o conferinta de respingere a Holocaustului, la Teheran. Indicii privind asemenea comploturi sustinute de tari straine au aparut si in timpul investigatiilor privind asasinate din trecut. Lee Harvey Oswald a incercat sa obtina vize de Cuba si Rusia din Mexic, inainte de a-l asasina pe JFK. Recente informatii declasificate au aratat ca Oswald a avut legaturi si cu celebrul asasin KGB Valeri Kostikov. Mai mult, Ray a fugit in Europa cu un pasaport canadian fals, dupa ce l-a ucis pe King si apoi a fost arestat la Londra, la doua luni dupa asasinat, cu o valoare mare de bani asupra sa, ceea ce indica finantarea straina. Secret Service, care se ocupa de securitatea presedintelui, urmareste cu precadere comploturile organizate de grupari mai mult decat prinderea unor lupi singuratici . Asasinii care actioneaza pe cont propriu sunt foarte, foarte greu de descoperit pentru ca sunt complet izolati si nu spun nimanui despre intentiile lor , considera Stratfor. Gruparile sunt mai usor de monitorizat, intrucat actiunile lor sunt mai vizibile si isi apara destul de prost operatiunile. Un alt indiciu care desconspira gruparile este finantarea externa pentru arme, echipamente si alte elemente pentru planificarea atacului. Daca organizatiile sunt oarecum usor de urmarit pe radarul Serviciilor Secrete, al CIA, FBI si al altor agentii, ‘lupul singuratic’ este greu de identificat inainte sa actioneze. Adevarata problema apare atunci cand sunt intrunite doua conditii: intentia si capacitatea, ideologia si abilitatea , scrie Stratfor. Documentul subliniaza ca securitatea presedintelui este o problema de siguranta nationala a SUA. Un atac cu sau fara succes asupra presedintelui cauzeaza instabilitate in SUA si in intreaga lume. Avand in vedere echilibrul fragil in care se regasesc SUA, Rusia si tarile din Orientul Mijlociu, un atac asupra presedintelui ar destabiliza politica externa a SUA si ar avea un impact crescut asupra securitatii interne. Mai mult, pe plan intern, uciderea primului presedinte de culoare ar avea un efect devastator asupra relatiilor interrasiale , arata Stratfor. Secret Service a avut o perioada foarte agitata in timpul campaniei electorale, dar odata cu terminarea acesteia programul lor s-a simplificat considerabil si vor fi necesari mult mai putini oameni. Obama va mai calatori si in aceasta perioada, dar marea parte a timpului o va petrece facand drumuri numai intre Chicago si Washington. Acest lucru va permite serviciilor de securitate si paza sa instituie un perimetru de siguranta mai strict pentru presedintele ales. Calmul perioadei de tranzitie se va termina odata cu ceremonia de investire, care va avea loc la 20 ianuarie 2009, ocazie cu care Serviciile Secrete vor trebui sa faca fata unor riscuri pronuntate , atrage atentia Stratfor. Pana acum au fost dejucate doua incercari de a-l asasina pe Barack Obama, iar mult mai multe raman sub investigare. Analizand informatiile, este insa evident ca incercarile de pana acum nu au fost amenintari serioase la viata sa, ci mai mult incercari de amatori , considera Stratfor. Primul complot a fost anuntat la sfarsitul lunii august, cand trei barbati din Colorado au fost arestati pentru ca detineau arme ilegale si amfetamine. Ei au recunoscut in timpul interogatoriilor ca discutasera despre cum ar putea sa-i faca rau democratului Barack Obama. Grupul a fost acuzat numai pentru detinere de arme si droguri din lipsa de dovezi. In afara de a discuta despre posibilitatea de a-i face rau lui Barack Obama, ei nu au actionat concret in acest sens. La 22 octombrie, au fost arestati alti doi tineri din Tennessee si Arkansas. Ei planuisera sa omoare 88 de negri, sa decapiteze 14 (numere simbolice pentru miscarile rasiste) si apoi sa dea lovitura de gratie prin asasinarea lui Obama, imbracati in costume albe cu coifuri inalte. Planul lor era insa lipsit de profesionalism si nu a fost pus in aplicare, arata analiza Stratfor, care nu mentioneaza intre scenariile sale un atentat comis de teroristii islamisti.