Liderul grupului PD-L Mircea Toader a declarat ca va prezenta Guvernului o initiativa legislativa prin care sa se extinda forma pasapoartelor biometrice si la cartile de identitate, cu adaugarea unui cip care sa permita accesul in sistemul informatic bancar.Potrivit lui Toader, PD-L sustine necesitatea aprobarii ordonantei guvernamentale privind pasapoartele electronice, aratand ca disputele de natura religioasa create in jurul acestei ordonante sunt fara sens . Nu am facut altceva decat sa respectam conditiile si termenele prevazute de UE , a precizat liderul PD-L. PD-L sustine aceasta ordonanta de urgenta, mai ales ca sunt achizitionate si echipamentele. Acest sistem de pasaport ar trebui extins la sistemul de evidenta a populatiei, la cartile de identitate, cunoscand de acum ca aceste carti de identitate sunt relativ usor de falsificat , a sustinut Mircea Toader, adaugand ca ar putea promova, impreuna cu alti colegi si cu Guvernul, o initiativa prin care sa se extinda aceasta forma de pasaport electronic chiar la cartile de identitate, cu posibilitatea introducerii unui cip care sa-i permita proprietarului si accesul in sistemul informatic bancar. Este o initiativa a mea si a catorva colegi, vrem sa o sustinem, sa o prezentam Guvernului. Este numai o idee, analizandu-o cu cei de la Directia de Pasapoarte am discutat si despre posibilitatea aceasta, daca se poate din punct de vedere tehnic , a precizat Toader. Liderul PD-L a prezentat cateva avantaje ale unui astfel de sistem, aratand ca nu poate fi falsificat, iar datele suplimentare pot fi de ajutor in unele cazuri, cum ar fi accidentele, catalogand drept o poveste ideea ca, avand astfel de acte de identitate, posesorii ar putea fi urmariti.