Nu puteai sa arunci un ac dimineata, in centrul Capitalei. Mai multe bulevarde care imprejmuiesc Piata Victoriei au fost complet inchise circulatiei, iar traficul a fost deviat pe strazi adiacente. 250 de politisti de la Rutiera s-au luptat sa mentina circulatia fluenta in Bucuresti.Restrictiile de circulatie au inceput dupa ora 08:00 si sunt ridicate dupa ora 15:00, odata cu sfarsitul mitingului din fata Guvernului. Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB) a anuntat ca a suplimentat numarul mijloacelor de transport in comun pentru miercuri, cand centrul Capitalei este blocat de mitingul sindicalistilor. Totodata, autobuzele liniilor 122, 300, 381 si 783, care traverseaza Piata Victoriei, circula pe trasee modificate. RATB a anuntat ca autobuzele liniei 122 circula pe traseul de baza numai intre Cartierul Latin si Piata Romana, iar cele ale liniei 381 pe traseul de baza, numai intre Piata Resita si Piata Romana. Totodata, autobuzele liniei 300 functioneaza pe traseul de baza intre statiile Clabucet si intersectia Bulevardului Ion Mihalache cu strada Buzesti, apoi pe un traseu modificat in ambele sensuri prin strada Buzesti, strada Occidentului, Bulevardul Gh. Manu, Bulevardul Lascar Catargiu, Piata Romana, apoi traseul de baza. Citeste mai mult pe incont.ro (Foto: Mondo News)