La presiunea FMI, dupa luni intregi de discutii si de negocieri, Guvernul va impune noua taxa de tip clawback in sistemul medical, care va fi platita trimestrial, dar si o taxa pe valoarea consumului de medicamente. nbsp;
Discutiile oficialilor statului cu reprezentantii industriei farmaceutice au fost aprinse. Printre amenintarile, voalate, lansate de catre producatorii de medicamente, se numara inclusiv scoaterea de pe piata a anumitor medicamente, pentru a evita falimentul, scrie Gandul.
Conform definitiei de baza, taxa de tip clawback reprezinta, de fapt, o penalizare financiara aplicata firmelor care au incalcat anumite prevederi.
In cazul de fata insa, ea reprezinta o suprataxare a veniturilor companiilor din industria farmaceutica obtinute din vanzarile pe care le fac peste bugetul alocat de stat medicamentelor.
Executivul va obliga producatorii de medicamente din Romania sa plateasca o taxa suplimentara de 70% din diferenta intre valoarea bugetului alocat de stat pentru medicamente intr-un anumit trimestru fata de trimestrul similar din 2009, an ales ca baza de referinta, in cazul in care aceasta diferenta este mai mare de 10%, conform proiectului de Hotarare de Guvern.
In ceea ce priveste taxa pe valoarea consumului de medicamente, aceasta va fi de 12% in cazul medicamentelor inovative si de 7% in cazul celor generice.