Dupa aproape un secol de coride, Plaça de Toros Monumental din Barcelona va gazdui duminica ultima lupta cu tauri din regiunea catalana, anunta agentiile EFE si Associated Press.Sunt asteptati sa soseasca la ultima corida circa 20.000 de impatimiti ai acestui spectacol. Incepand cu 1 ianuarie 2012 intra in vigoare legea care interzice coridele pe teritoriul Cataluniei. Legea a fost aprobata anul trecut de parlamentul catalan, dupa ce activistii care apara drepturile animalelor au strans 180.000 de semnaturi in favoarea ei. Dar criticii acestei initiative sustin ca legea nu a fost adoptata pentru apararea animalelor, ci ca un gest ostil fata de Spania al sustinatorilor independentei Cataluniei. Legea a declansat o dezbatere nationala asupra acestei manifestari traditionale spaniole care a inspirat in creatiile lor artisi si scriitori ca Goya, Picasso si Hemingway. La ora actuala, sustinatorii coridelor cauta solutii pentru abrogarea legii sau cel putin pentru ca aceasta interdictie sa fie adoptata si de alte regiuni din Spania. Printre alternativele pe care le au in vedere se afla apelul la Curtea Constitutionala, intarzierea aplicarii legii, sau stringerea de semnaturi chiar cu ocazia spectacolului de duminica, prin care sa se sustina o initiativa in fata Congresului pentru declararea coridelor ca Bun de Interes Popular si pentru abrogarea legii de interzicere a lor. Arena Monumental, inaugurata in anul 1914, este unica unde au loc coride in regiunea catalana. Este a doua regiune din Spania care a scos luptele cu tauri in afara legii, dupa Insulele Canare in anul 1991. Nu exista deocamdata indicii ca si alte regiuni din Spania ar dori sa le urmeze exemplul. In ciuda traditiei coridelor, popularitatea acestora a scazut in ultimii ani. In regiunea catalana acest declin a inceput odata cu sfarsitul dictaturii lui Francisco Franco in anul 1978 si pe masura intensificarii nationalismului catalan si a respingerii valorilor traditionale spaniole. Proteste la Barcelona impotriva legii care interzice luptele cu taurii Zeci de oameni au protestat in fata singurei arene destinate coridelor din Barcelona. Demonstrantii sunt nemultumiti de faptul ca legea care interzice luptele cu taurii in Catalonia, va intra in vigoarea abia anul viitor. Printre acestia s-au infiltrat insa si cativa sustinatori ai coridelor. Protestul a avut loc in fata unei arene istorice din Barcelona, chiar inainte unei coride. Catalonia este printre primele regiuni autonome ale Spaniei care au interzis luptele cu taurii. Legea care va intra in vigoare abia in 2012, a reusit sa imparta in doua tabere societatea catalana. In timp ce unii considera luptele cu tauri ca fiind o mostenire culturala importanta, altii considera manifestatia un sport barbar si sangeros ce trebuie sa dispara. Altii, in schimb, nu considera ca noua masura are legatura cu ingrijorarea societatii in ceea ce priveste cruzimea fata de animale. Ei vad in noua lege o decizie politica luata de o regiune bogata, care vrea sa arate ca este diferita de restul Spaniei. In Spania sunt in prezent aproximativ 400 de astfel de arene permanente, care gazduiesc anual doua mii de coride.Vezi video pe site-ul Antena 1