Senatorii vor sa interzica prin lege universitatile care nu se supun evaluarii, iar studentilor sa nu le fie recunoscute studiile de la aceste institutii neautorizate.Presedintele Comisiei de invatamant din cadrul Senatului, Mihail Hardau, a gasit o solutie la problema “fabricilor de diplome”. “Vom face o initiativa legislativa prin care sa fie interzise universitatile care refuza sa se supuna evaluarii institutionale si sa nu se recunoasca studiile de la astfel de universitati”, a anuntat miercuri Hardau, fost ministru al Educatiei, intr-o sedinta a comisiei decizionale in care s-a dezbatut legea de respingere a Ordonantei nr. 89.Actul normativ stabileste criterii ferme de cernere a facultatilor care pot organiza masterate, dar a fost respins de Parlament si apoi retrimis la reexaminare de presedintele Basescu. La a doua trecere prin Parlament, trendul alesilor este acelasi, de a refuza criteriile dure pentru universitati. Totusi, in sedinta de miercuri a Comisiei de invatamant, senatorul Hardau a spus ca “initiativa legislativa trebuie sa sprijine si chiar sa inaspreasca aceasta ordonanta, in sensul ca prin lege sa se interzica folosirea titulaturii de «universitate» si de «academie» pentru astfel de institutii, iar numele Ministerului Educatiei sa nu mai apara pe actele eliberate de acestea”.Citeste articolul complet in Cotidianul.