Meteorologii anunta o racire a vremii in perioada urmatoare. Astfel, incepand de miercuri, temperaturile vor scadea simtitor, iar la sfarsitul saptamanii va ninge.Incepand de miercuri, vor aparea innorari accentuate incepand din nord-vestul tarii, insotite de ceata si burnita. Temperaturile maxime se vor situa intre la valori cuprinse intre 0 si 8 grade Celsius, iar miercuri si joi vor aparea precipitatii sub forma de ploaie si de ninsoare, in special in regiunile de munte. Incepand de miercuri noapte, vremea intra intr-un proces de schimbare. Pe parcursul serii se accentueaza norii in vestul tarii, acolo unde vor aparea si precipitatiile. Joi vremea devine inchisa, predomina ploile, dar vor fi si precipitatii restranse, iar la munte va ninge. Ninsorile nu vor fi insemnate, insa iarna mai serioasa va veni la inceputul saptamanii viitoare , a declarat meteorologul Silviu Grigore, pentru Jurnalul National.
Maximele zilei de miercuri pornesc de la 0 grade in estul Transilvaniei si vor atinge la cel mult 7 – 8 grade Celsius in Muntenia si Oltenia.Joi va fi si mai frig si pot aparea ninsori. Temperaturile vor inregistra valori cuprinse intre -9 si 2 grade Celsius.Foto: Mondo News