Zi de doliu la Teatrul National Iasi, randurile societarilor institutiei rarindu-se dupa disparitia actritei Violeta Popescu. Trupul neinsufletit a fost depus in incinta institutiei de cultura, de la ora 10:00, toti cei care au cunoscut-o avand ocazia sa ii aduca un ultim omagiu.
Inca de la primele ore ale diminetii, atat actorii, cat si cunoscutii sau iesenii care au admirat-o au venit cu flori la capataiul ei, pentru a-si lua ramas bun.
Cu o cariera care a inceput la Iasi, in anul 1964, Violeta Popescu a insemnat pentru toti cei care au cunoscut-o – familie, colegi, prieteni, spectatori – un amestec fascinant de tumult si liniste, camuflat de acea feminitate speciala si misterioasa mereu cautata de regizori.
In anul 1988, Violeta Popescu a fost desemnata cea mai buna actrita a anului pentru rolurile Veta si Ana Andreevna, iar in 2001 primeste premiul de onoare “Varsta de aur”, acordat de Ministerul Culturii. Un an mai tarziu este distinsa cu “Ordinul pentru merit”, in grad de Cavaler, pentru merite in activitatea artistica, acordat de presedintele Romaniei, si devine societar de onoare al TNI Iasi.
Sursa: bzi.ro