Social-democratul Adrian Nastase a raspuns, vineri, la declaratiile facute la adresa sa de presedintele Traian Basescu. Intr-o postare pe blogul sau, fostul premier sustine ca Basescu este “un fost comunist mincinos si ranchiunos”, intrebandu-se retoric ce blestem s-a abaut asupra romanilor, care au trebuit sa-l suporte ca presedinte aproape zece ani.
“In ceea ce ma priveste, eu voi considera, din acest moment, dupa publicarea rezultatelor recensamantului, ca trebuie sa vorbim numai despre FOSTUL presedinte al Romaniei, Traian Basescu. In legatura cu afirmatiile sale de aseara (joi seara – n.r.), ma intreb, inca o data, ce blestem s-a abatut asupra romanilor ca au trebuit sa suporte, ca presedinte, aproape zece ani, un fost comunist mincinos si ranchiunos”, a scris Adrian Nastase pe blogul sau, intr-o postare intitulata “Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu”.
Totodata, Nastase considera ca iesirea la televizor a lui Basescu de joi seara, intr-o zi in care s-a publicat dovada ca referendumul de demitere a fost valid, nu inseamna decat ca incearca sa ascunda “revelatia” recensamantului printr-o diversiune.
“Intr-un fel, il inteleg pe Traian Basescu. Sa fie publicata dovada din care rezulta, cu evidenta, ca referendumul de demitere a fost valid, ei bine, lucrul asta iti creaza, probabil, un sentiment de disperare si de furie impotriva tuturor. In plus, sa vezi, in aceeasi zi, ca intr-o alta tara aflata pe axa cu Washingtonul, presedintele este suspendat de armata si inlocuit cu un Zegrean local, evident ca iti vine sa te duci la televizor si sa incepi sa ataci in toate directiile, ca sa incerci sa ascunzi printr-o diversiune, revelatia recensamantului si informatiile externe”, mai scrie fostul premier social-democrat.
In privinta declaratiei presedintelui potrivit careia “Romania a avut sansa sa aiba oameni politici care…au luat tara in spate si au trecut-o pe malul celalalt al crizei”, Nastase ii raspunde: “Bine ca nu au dus-o pe malul celalalt al oceanului…”.
La afirmatia lui Basescu potrivit careia “Adrian Nastase, ca sa sa fie primit la Casa Alba, a semnat cu Bechtel. Si a fost las ca sa nu recunoasca”, Adrian Nastase ii transmite ca in materie de lasitate, Basescu poate intr-adevar sa dea lectii, dand ca exemplu episodul “cum sa-ti dai demisia in 5 minute” sau “cum sa ramai la Cotroceni dupa ce alegatorii au votat demiterea ta”.
“Prima mea vizita la Casa Alba a fost in 2001, inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Am mai fost, la Casa Alba in martie 2004,, cu ocazia depunerii instrumentelor de aderare la NATO, dar decizia privind aderarea tarii noastre fusese luata inainte de semnarea contractului cu Bechtel. Nici vizita din iulie 2004 in Biroul Oval nu a avut vreo legatura cu Bechtel-ul. Am considerat si consider si acum ca un contract major, emblematic, ar fi putut avea un impact major pentru ridicarea nivelului schimburilor economice bilaterale la nivelul relatiilor politice. Din pacate, fostul presedinte Basescu a sabotat acest contract important, blocandu-l timp de doi ani, in perioada 2005-2006 (vezi detalii in cartea mea, “Lumea, americanii si noi”). In ceea ce priveste intalnirile de la Casa Alba, poate ca fostul presedinte ne va putea lamuri vreodata cum a avut loc intalnirea sa cu presedintele Obama, in debaraua de la iesirea din biroul vicepresedintelui Biden. In materie de lasitate, fostul presedinte poate, intr-adevar sa ne dea lectii – si cum sa-ti dai demisia in 5 minute, si cum sa ramai la Cotroceni dupa ce alegatorii au votat demiterea ta”, a scris Nastase pe blogul sau.
Fostul premier i-a raspuns lui Basescu si la afirmatiile referitoare la privatizarea Petrom. “Pentru ca nimeni sa nu-l poata intreba pe Adrian Nastase: cum ai dat resursele pe 30 de ani, mai omule? Dar a construit o relatie foarte buna cu socialistii austrieci”, spunea in urma cu doua zile Traian Basescu.
“Cum s-a privatizat Petrom? Fostul presedinte se poate uita in arhiva personala. Va gasi acolo memorandumul pe care l-a semnat in anul 2000 cu Banca Mondiala, memorandum ce contine angajamentul international al Romaniei de privatizare a Petrom. In ceea ce priveste datul resurselor pe 30 de ani, fostul presedinte este un mic mincinos, pentru ca el stie ca intinderea concesiunii este de 10 ani, si ca intervalul de 10 ani se incheie anul acesta. Astfel incat el poate incerca in aceasta toamna cand se rediscuta redeventele, sa transfere aceasta concesiune, de la OMV, in baza acordului de coabitare catre clientela sa personala. Nu stiu ce legatura au socialistii austrieci cu privatizarea Petrom. Singura pe care o vad este faptul ca partidul pe care il conducea Basescu atunci facea parte din Internationala Socialista, la fel ca si socialistii austrieci. Doresc sa-l informez pe fostul presedinte ca in perioada 2001-2004, Austria l-a avut drept cancelar pe Wolfgang Schussel, membru si presedinte al Partidului Popular Austriac, partid conservator, membru al PPE. De ce minte Basescu? Nu are rost sa-l mai intrebati”, i-a raspuns Adrian Nastase.
In legatura cu turneul diplomatic facut de premierul Victor Ponta in Asia, intens criticat de Traian Basescu, Adrian Nastase il acuza pe presedinte de subminarea pozitiei externe a premierului si precizeaza ca asteapta din partea Guvernului si reprezentantilor USL o replica pe masura.
“In legatura cu turneul diplomatic in Asia (excelenta initiativa), cu faptul ca fostul presedinte nu are incredere in Moscova (se pare ca azi-noapte s-a constituit o celula de criza de catre presedintele Putin pentru a examina consecintele dramatice ale faptului ca Traian Basescu nu are incredere in Moscova), in legatura cu nevoia unui mandat de la Cotroceni pentru actiunile de politica externa ale guvernului, despre Constitutie, despre Vila Dante ( a ramas ea o anexa a locuintei fostului presedinte? Nu era vorba sa fie folosita pentru activitati ale guvernului? ), si multe altele. Nu cred ca mai trebuie sa comentez aceasta interventie publica a fostului presedinte ce poate avea ca efect subminarea pozitiei externe a premierului (el are nevoie de ani sa ajunga un premier macar acceptabil) sau situatia ministrului de externe care trebuie sa plece luni la Moscova. Sunt convins insa ca membrii guvernului dar si reprezentantii USL vor da o replica pe masura”, a incheiat Adrian Nastse postarea pe blogul sau.