Anca Petrescu, arhitecta Casei Poporului, a murit, miercuri, desi medicii au facut toate eforturile pentru a o salva. Anca Petrescu se afla internata la Spitalul Floreasca de doua luni, dupa un accident rutier produs in Timisoara in luna august. Ea era in coma de la inceputul lunii octombrie, fiind ventilata mecanic.
Anca Petrescu, in varsta de 64 de ani, a fost ranita intr-un accident de circulatie, produs in data de 5 august. Surse medicale de la Spitalul Floreasca declarau la inceputul lunii octombrie ca aceasta este intubata, ventilata mecanic si cel putin doua organe vitale nu ii mai functioneaza.
Anca Petrescu s-a aflat internata la Spitalul Floreasca timp de doua luni, insa in ultima perioada starea sa de sanatate s-a agravat, in ciuda unei evolutii aparent bune dupa accidentul rutier suferit la inceputul lunii august.
Anca Petrescu fusese transferata de la Spitalul din Timisoara la Spitalul Floreasca, dupa ce medicii au constatat o ameliorare a starii sale. Aceasta a fost victima unui accident grav in apropiere de Timisoara, in data de 5 august.
Ea se afla la volanul autoturismului propriu, cand a intrat in coliziune cu o alta masina. Dupa impact, masina in care se afla Anca Petrescu a explodat. Femeia a fost atunci internata in stare grava la Terapie Intensiva.