Ceata pe mai multe drumuri din tara. Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, duminica dumineata, o avertizare nowcasting de ceata valabila pentru mai multe judete.
Conform informatiilor primite de la dispeceratele de politie, vizibilitatea scade, pe alocuri sub 50 de metri, pe autostrada A1 Bucuresti – Pitesti si in judetele Iasi, Mures, Suceava, Neamt, Vrancea, Mehedinti, Valcea, Arges, Gorj si Ialomita.
In judetul Cluj va fi ceata pana la ora 10.00 in zonele joase din nord-estul judetului indeosebi pe culoarul Somesului Mic inclusiv drumurile nationale si europene. Se va semnala ceata ce determina scaderea vizibilitati sub 200 m, izolat sub 50 m.
ANM a emis Cod Galben de ceata pana la ora 11.00 si in judetul Dolj (inclusiv municipiile Craiova si Calafat), local in judetele Mehedinti si Olt (inclusiv municipiul Dr. Tr. Severin); izolat in judetul Gorj (inclusiv municipiul Tg. Jiu). Se va semnala ceata ce determina reducerea vizibilitatii local sub 200 m si izolat sub 50 m.
De asemenea, va fi ceata pana la ora 12.00 pe spatii relativ extinse in judetele Bacau, Vrancea, Botosani, Vaslui, Neamt, Galati si Iasi, inclusiv drumurile nationale si europene. Meteorologii atentioneaza ca se va semnala ceata ce determina vizibilitate redusa, local sub 200 m, izolat sub 50 m.
Cod Galben de ceata a fost emis local in judetele Teleorman si Buzau. Aici se va semnala ceata ce determina scaderea vizibilitatii, local sub 200 m si izolat sub 50 m. Atentionarea este valabila pana la ora 10.00.
Si in zonele joase din judetele Harghita si Covasna se va semnala ceata, care determina scaderea vizibilitatii local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Politistii recomanda soferilor ca luminile de intalnire ale autovehiculelor sa fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care exista obligativitatea instituita prin lege. In conditii de ceata densa, trebuie folosite si luminile de ceata.
Nu trebuie uitat ca cea mai periculoasa manevra pe timp de ceata este depasirea. Aceasta cu atat mai mult, cu cat cei ce depasesc pot fi surprinsi de aparitia brusca de pe sensul opus a unor autovehicule care circula fara lumini sau avand in functiune doar luminile de pozitie. Recomandam si celorlalti conducatori auto sa poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceata.
Foto: Gandul