Apariție misterioasă, luni seara, pe cerul Capitalei, suprinsă de mai multe persoane. Știrile ProTv prezintă, prin intermediul unor filmulețe și imagini primite de la telespectatori, momentul în care pe cerul Bucureștiului a apărut un obiect misterios luminos.
Un obiect luminos a putut fi observat pe cer luni, în jurul orei 18.30, în zona parcului Drumul Taberei. Deşi au apărut imediat teorii potrivit cărora ar fi vorba despre un meteorit, specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene au altă variantă.
Specialiștii cred că, mai degrabă, e vorba despre un efect al dezintegrării în atmosferă a unei staţii spaţiale chinezeşti, care nu a mai putut fi controlată, acum două luni.
În urmă cu mai puţin de o săptămână, apariţii similiare au fost semnalate în România, Grecia, Rusia şi Austria. Atunci s-a spus că a fost vorba despre o rachetă a Chinei, care a lansat un nou satelit pe orbită.
Sursa foto: captura video