Politia rutiera a identificat si sactionat, in ultimele 24 de ore, aproape 10 mii de participanti la trafic care au incalcat normele legale privind circulatia pe drumurile publice, valoarea totala a sanctiunilor aplicate ridicandu-se la peste 1,7 milioane de lei, informeaza agentia Agerpres.
Potrivit IGPR, 6.113 conducatori auto au fost sanctionati contraventional pentru incalcarea vitezei legale, 85 pentru depasiri neregulamentare si 55 pentru conducere sub influenta alcoolului.
Peste 2.060 de politisti, dintre care 1.348 de la rutiera si 712 de la ordine publica, utilizand peste 500 de aparate radar, au actionat sambata pe soselele din tara, sub coordonarea de specialitate a Directiei Rutiere din cadrul IGPR, in urma actiunii fiind constatate 132 de infractiuni, dintre care 116 la regimul circulatiei rutiere.
Actiunea de sambata s-a soldat cu constatarea a 132 de infractiuni, dintre care 116 la regimul circulatiei rutiere.
Au fost aplicate 9.962 de sanctiuni contraventionale. Dintre acestea, 9.589 de sanctiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectarii prevederilor OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Totodata, politistii au retras 109 certificate de inmatriculare.
Politistii au retinut 378 de permise de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 142 pentru viteza, 73 pentru depasire neregulamentara si 74 pentru consum de alcool. Actiunea face parte din calendarul campaniei preventive ‘SPEED’, desfasurate pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene).
Sursa foto: gandul.info