Atentie, soferi! Traficul din Bucuresti este restrictionat, sambata, intre orele 10.00 – 14.30, pentru desfasurarea unui mars al motociclistilor la care organizatorii au anuntat participarea unui numar de aproximativ 3.000 de persoane, dintre care 1.000 de motociclete si mopede si 2.000 de biciclete.
Astfel, intre orele 10:00-12:00 are loc adunarea participantilor pe platoul din Parcul Tineretului, intrarea Sincai, intre orele 12:00-13:00 are loc deplasarea coloanei de motociclete si mopede pe traseul Parcul Tineretului – intrarea Sincai – bd. Dimitrie Cantemir – bd. I.C. Bratianu – Piata Universitatii – bd. N. Balcescu – bd. Gh. Magheru – bd. Lascar Catargiu – sos. Aviatorilor – bd. C-tin Prezan – sos. Kiseleff – Piata Presei Libere – bd. Marasesti – Piata Montreal – bd. Expozitiei – Parcarea Romexpo, iar intre orele 12:00-13:30, adunarea biciclistilor pe platoul din Parcul Tineretului, intrarea Sincai.
Citeste si: Cupa MAE restrictioneaza, sambata, traficul din Bucuresti
De asemenea, intre orele 13:30-14:30 se desfasoara deplasarea coloanei de biciclete pe traseul mentionat. Deplasarea celor doua coloane se va face pe banda I de circulatie.
Brigada Rutiera va dispune masuri de fluidizare a traficului si de prevenire a accidentelor si solicita conducatorilor de autovehicule:
* sa foloseasca autovehiculele personale cat mai putin pentru a evita blocajele de trafic si sa opteze pentru mijloacele de transport in comun;
* sa nu opreasca ori sa stationeze decat in locurile special amenajate;
* sa isi pastreze calmul si sa nu claxoneze abuziv in cazul in care se afla in zone aglomerate;
* sa reduca viteza atunci cand trec pe langa grupurile de motociclisti si biciclisti si sa evite pe timpul deplasarii, manifestarile de natura a pune in pericol siguranta lor, dar si a celorlalti participanti la trafic.
Conducatorii de autovehicule sunt rugati sa evite deplasarea in zona de desfasurare a evenimentului si sa respecte semnalele politistilor rutieri aflati in trafic pentru devierea acestuia. Problemele din trafic pot fi sesizate la numarul de telefon 021.9544.