Un barbat de 36 de ani a fost retinut de politisti in judetul Ilfov, fiind suspectat de implicare in mai multe inselaciuni pe Internet, prin postarea unor anunturi de comercializare a unor bunuri electronice (laptop-uri, telefoane mobile, cartele telefonice prepay) pe site-uri de comert online.
In urma acestor anunturi, barbatul ar fi fost contactat telefonic de cumparatori pe care i-ar fi convins sa-i achite un avans sau intreaga contravalore a bunurilor, potrivit site-ului Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR).
Banii erau trimisi in conturi deschise pe numele sau, insa bunurile ce faceau obiectul tranzactiei nu mai erau livrate cumparatorilor. Imediat dupa depunere, suspectul ridica banii de la bancomat, schimband imediat anunturile si numerele de telefon utilizate, gasind noi victime de pe teritoriul intregii tari.
Vineri, in urma mai multor investigatii, politistii Directiei de Investigatii Criminale, cu sprijinul de specialitate al Directiei Operatiuni Speciale, au efectuat o perchezitie in judetul Ilfov, la locuinta barbatului de 36 de ani. In locuinta suspectului au fost gasite mai multe bunuri care ar fi fost folosite la comiterea activitatii infractionale.
Politistii au depistat si ridicat doua laptop-uri, trei telefoane mobile si cinci cartele telefonice, medii de stocare a datelor, carduri bancare, precum si inscrisuri ce pot constitui mijloace de proba.
Pe baza probelor, barbatul a fost retinut urmand a fi prezentat magistratilor cu propunere de arestare preventiva. Activitatea infractionala a barbatului a inceput in luna septembrie 2012 si a continuat pana in octombrie 2013.
Pentru identificarea suspectului, la nivelul Directiei de Investigatii Criminale s-au efectuat investigatii in cadrul unui dosar penal in care au fost conexate 16 plangeri penale, sub suprevegherea procurorilor Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4. Pana in prezent, valoarea prejudiciului cauzat este de peste 30.000 lei.
sursa foto: adevarul.ro