Baschetbalistul Andrei Lefter, fost component al echipelor CSU Atlassib Sibiu si CSU Ploiesti, gasit in coma langa caminele studentesti din Sibiu, este tinut in viata doar de aparate, iar medicii se declara rezervati cu privire la evolutia starii sale de sanatate.
Baschebalistul Andrei Lefter, in varsta de 23 de ani, se afla internat in Spitalul Judetean Sibiu, cu multiple fracturi si traumatisme craniene si este ventilat mecanic.
“Pacientul este in coma profunda, ventilat mecanic. Practic, este tinut in viata de aparate si medicamentele administrate”, a declarat purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Sibiu, Decebal Todarita,
Todirita a mai precizat ca investigatiile amanuntite au aratat ca pacientul a suferit multiple traumatisme si fracturi craniene, care i-au provocat coma profunda, dar si escoriatii si echimoze pe abdomen si membre.
Sportivul Andrei Lefter a fost gasit cazut pe o strada situata in apropierea caminelor studentesti din Sibiu si nimeni nu stie exact ce s-a petrecut cu acesta. Un tanar care l-a gasit pe baschetbalist pe strada si care a sunat la 112, a declarat ca l-a vazut in timp ce era intins pe jos, plin de sange si cu cioburi de sticla in palma, dar era deja in coma si nu i-a putut spune ce a patit.
Politistii au stabilit ca Andrei Lefter nu a fost victima unor agresiuni fizice.
Foto: citynews.ro