Studii recente despre natura timpului și călătoriile temporale

Hongsheng Zhang, cercetător la Universitatea Jinan din China, a formulat o demonstrație matematică care pune sub semnul întrebării posibilitatea întoarcerii în trecut. Lucrarea analizează condițiile în care un obiect ar putea reveni într-un moment anterior al propriei existențe, bazându-se pe geometria spațiului-timp descrisă de teoria relativității a lui Albert Einstein.

Limitările călătoriilor temporale

Argumentul fizicianului se bazează pe faptul că, în relativitate, direcția luminii nu poate fi perpendiculară pe direcția unui obiect în timp. Zhang propune o analogie în care Universul este împărțit în straturi succesive, asemenea treptelor unei scări. Orice obiect care traversează aceste suprafețe trebuie să o facă întotdeauna în aceeași direcție temporală, ceea ce ar face imposibilă revenirea la momentul plecării.

Cercetătorul a demonstrat că „curbele temporale închise” — traseele ipotetice care ar permite accesul în trecut fără a depăși viteza luminii — nu pot exista într-o clasă de modele ale spațiului-timp care îndeplinesc anumite condiții geometrice. Această concluzie nu necesită presupuneri despre materie exotică sau efecte cuantice.

Într-o perspectivă diferită, Emily Adlam, profesoară de filozofia mecanicii cuantice la Universitatea Chapman, prezintă conceptul de „univers bloc”. În această interpretare, timpul nu curge, ci reprezintă o dimensiune a universului, similară celor trei dimensiuni ale spațiului. Astfel, trecutul, prezentul și viitorul ar putea exista simultan, fiind toate la fel de reale.

Această viziune introduce ipoteza retrocauzalității, conform căreia evenimentele viitoare ar putea influența ceea ce s-a întâmplat deja. Conceptul contestă percepția obișnuită a timpului ca o succesiune de evenimente și ridică întrebări privind liberul arbitru și natura destinului uman.

Pe același subiect, MondoNews a publicat: „Noile perspective asupra mecanicii cuantice și evoluției universului” (1 noiembrie 2026).