Bondarul asiatic a ajuns si la Giurgiu, iar primarul localitatii, Nicolae Barbu, isi informeaza locuitorii pe pagina sa de Facebook sa aiba grija la aceasta insecta.
“Aveti grija! Bondarul asiatic mutant a ajuns si la Giurgiu! Pericol mortal pentru oameni!”, a scris Barbu, pe reteaua de socializare.
Potrivit presei locale, a fost selectata o firma care sa se ocupe de dezinsectia orasului Giurgiu, numai ca aceasta ii apartine sotiei sale si are ca profil de activitate “activitati de copiere”. Firma se numeste Peter & Luk Consulting 87 SRL este din Constanta si a fost selectata “in regim de urgenta” pentru a se ocupa de dezinsectie, potrivit Replica.
De precizat ca bondarul asiatic atat de mediatizat nu este decat banalul “barzaun”, care traieste in Romania de zeci de ani.
Entomologul Mihai Stanescu, de la Muzeul Antipa a spus, pentru Ring, ca barzaunul are o intepatura dureroasa, insa nu ataca oameni decat daca este deranjata de acestia.
“Avem aceasta viespe chiar in colectia de insecte a Muzeului ‘Antipa’, se numeste mega scolia si femela atinge o lungime de sase centimetri. Denumirea populara este barzaun. Are, intr-adevar, dimensiuni mai mari, dar nu suge sange. Are o intepatura dureroasa, pentru ca e ditamai animalul, dar nu ataca oameni decat daca este deranjata de acestia. Poti muri de la o intepatura de albina, daca esti alergic, pentru ca intri in soc anafilactic”, a spus entomologul.
Foto: giurgiuveanul.ro