Primaria din Calimanesti se confrunta cu o problema de urbanism destul de “incalcita”, sustine primarul orasului, Florinel Constantinescu, centrul statiunii avand o serie de strazi laterale inguste, care nu apartin domeniului public.
“Este extrem de incalcita situatia, pentru ca orasul Calimanesti are o particularitate pe care nu am mai intalnit-o in alta parte. Avem cele mai multe stradute laterale, de fapt la fiecare casa din centru, avem o strada in jos spre raul Olt, dar care nu apartin nici domeniului public si nici celui privat, fiind niste bunuri in comun pe care le folosesc riveranii”, a declarat marti primarul Constantinescu.
Acest aspect, desi este pitoresc dupa cum declara edilul, are mari impedimente pentru ca primaria nu poate extinde utilitati sau nu nu poate interveni asupra acestor strazi, deoarece “nu au niciun statut”. “De multe ori este foarte greu ca masinile ambulantei, ale pompierilor sau altele sa intervina in zona”, a mai spus edilul din Calimanesti.
Municipalitatea spera ca proprietarii din zona vor gasi solutii pentru ca aceste stradute laterale, unele chiar inchise cu porti, sa obtina un statut pentru a se putea realiza investitii de urbanism. Fenomenul stradutelor laterale se repeta si in statiunea vecina, Caciulata si are la baza aceeasi “sistematizare la comun” a proprietarilor.
sursa foto: glsa.ro