Calin Popescu Tariceanu crede ca revizuirea Constituiei este o prioritate pentru USL, pentru ca pe viitor nici un alt presedinte sa nu se mai imlice in problemele destinate strict guvernarii, asa cum, spune liberalul, a facut-o Traian Basescu.
“Putem sa vedem care sunt deficientele actualei Constitutii, si mai ales modul in care a fost exercitata puterea de catre presedinte (n.r.- Traian Basescu) in trecut.
Dupa alegerile din 2009, cand s-a pus problema desemnarii unui premier din PNL sau PSD, a intervenit atunci presedintele pentrut a-l pune pe Boc, cu un govern minoritar. Apoi, modul in care s-a comportat presedintele, ca un alter ego al premierului, a fost o problema”, a declarat liberalul la Realitatea Tv.
Fostul premier spera intr-o buna functionare a Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romaniei , pentru ca Referendumul sa fie un real succes.
“Sper ca aceasta comisie sa fie condusa de colegul meu astfel incat sa se indeplineasca toate etapele. Sa se tina cu dintii de acest calendar, ca sa isi indeplineasca obiectivul. Ar fi important sa intram intr-un nou ciclu electoral cu o noua Constitutie”, a mai spus Tariceanu.
Liberalul mai crede ca Traian Basescu va face tot posibilul sa incurce proiectul de revizuire a Constitutiei. “
S-ar putea ca declaratiile lui Basescu (n.r.- de astazi)sa fie o amenintare voalata. El va incerca sa blocheze acest Referendum”, a explicat Calin Popescu Tariceanu.