Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, s-a prezentat joi la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), pentru a fi audiata in dosarul in care directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de santaj.
Potrivit DNA, in perioada 16 aprilie – 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a amenintat pe Ioan Bendei, administrator la RCS&RDS, ca va incepe o campanie media compromitatoare impotriva sa, daca nu semneaza in numele companiei RCS/RDS un contract avand ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinand Antena TV Group.
Procurorii declara ca, la jumatatea lunii aprilie 2013, administratorul de la RCS a fost contactat telefonic de Sorin Alexandrescu, care i-a solicitat o intrevedere urgenta, imprejurare in care, in ziua de 16 aprilie 2013, intre cei doi a avut loc o intalnire la un hotel.
Cu acest prilej, Sorin Alexandrescu i-a adus la cunostinta administratorului Ioan Bendei ca are in posesie un contract incheiat in anul 2009 intre RCS/RDS si Bodu SRL, contract semnat de Ioan Bendei in numele companiei RCS/RDS, valoarea totala a acestuia fiind de 3,5 milioane euro.
Anchetatorii sustin ca, in acceptiunea lui Sorin Alexandrescu, contractul respectiv reprezenta, in realitate, o modalitate de a acoperi primirea cu titlu de mita a sumei de 3,5 milioane euro de Dumitru Dragomir, in schimbul careia acesta din urma a intreprins demersuri in a sustine compania RCS/RDS in castigarea licitatiei organizate de Liga Profesionista de Fotbal, privind transmiterea TV a meciurilor de fotbal disputate in Liga I.
Si Sorin Alexandrescu a fost prezent, joi, la sediul DNA.
Sursa foto: Academia Catavencu