Catalin Ivan, purtatorul de cuvant al Partidului Social Democrat (PSD), nu vede cu ochi buni o noua suspendare a presedintelui Traian Basescu, sustinand ca astfel se va intra intr-o noua criza politica. In plus, Ivan este convins ca romanii au probleme mai mari decat suspendarea sefului statului, informeaza postul Antena 3.
“Sunt printre cei care recunosc ca desi ne-am luptat cu absolut toata energia sa il dam pe Traian Basescu jos, s-au facut si greseli care au dus la cele doua procente care au fost sau n-au fost. In momentul asta, daca vorbim din nou de suspendare. Avem motive zilnice sa il suspendam pe Traian Basescu. E un motiv foarte serios si acum, dar sunt multe altele. De la implicarea lui in politica, la faptul ca vrea sa isi faca partid, multe multe multe. Trebuie sa ne hotaram.
Traian Basescu incalca legea si trebuie suspendat. Dar ce punem in balanta acum este ‘Cu ce cost?’. Facem acum un nou referendum, intram intr-o noua criza politica si intr-o noua lupta cu Traian Basescu la baioneta”, a explicat Catalin Ivan, joi, intr-o emisiune la Antena 3.
“Costul este mult prea mare si nu ni-l permitem acum. Cred ca pentru un roman care nu are ce pune pe masa, nu are cu ce trimite copilul la scoala sunt lucruri mult mai importante decat Traian Basescu. E foarte grav ce face, dar avem un termen scurt in care isi termina mandatul si n-o sa mai fie acolo. Sunt milioane de romani care au probleme mult mai mari decat Traian Basescu”, a adaugat Catalin Ivan.
Sursa foto: adevarul.ro