MII DE PELERINI au participat sambata la CEREMONIA traditionala a “FOCULUI SFANT” (“Sfintei Lumini”) din ajunul Pastelui ortodox, de la Biserica Sfantului Mormant din IERUSALIM, sub atenta supraveghere a politiei, relateaza Agerpres, care citeaza AFP.
Zeci de mii de credinciosi s-au strans in imprejurimile Bisericii Sfantului Mormant, a declarat o purtatoare de cuvant politiei israeliene, Luba Samri. Potrivit traditiei crestine, Biserica se afla pe locul unde a fost crucificat Iisus Hristos.
Citeste si: LUMINA SFANTA s-a aprins la IERUSALIM
Aceasta ceremonie milenara — simbol al eternitatii, pacii si reinnoirii — a avut loc, ca in fiecare an, intr-o biserica aglomerata, luata cu asalt de pelerini, in cea mai mare parte din Europa de Est, dar si din comunitatea araba ortodoxa din Tara Sfanta.
Ca in fiecare an, pelerinii s-au inghesuit pentru a lua Sfanta Lumina, care, transmisa apoi din lumanare in lumanare, a ajuns pe stradutele Orasului Vechi.
Citeste si: MESAJUL de PASTI al PATRIARHULUI DANIEL: PASTORALA DE SFINTELE PASTI
Sfanta Lumina de la Ierusalim urmeaza sa fie purtata in procesiune la Bethleem (Cisiordania), locul de nastere al lui Iisus, si transportata cu avionul in Grecia si in tarile ortodoxe.
Sursa foto: proortodox.wordpress.com
După douăzeci şi cinci de ani de studiu şi experienţă, am ajuns la concluzia că succesul înseamnă scopuri – restul e pălăvrăgeală. Orientarea intensă spre împlinirea scopurilor este o caracteristică esenţială a tuturor persoanelor de succes, din orice domeniu. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]