Formatia din Gruia a anuntat primele trei mutari din aceasta vara prin vocea patronului Arpad Paszkany, acesta precizand ca numele fotbalistilor vor fi dezvaluite cu o alta ocazie datorita intelegerii pe care o au cu cluburile de unde provin acestia.
“Am semnat cu trei jucatori din Portugalia, dar ne-am inteles cu cluburile lor sa nu facem public acest lucru decat dupa o anumita data, iar noi ne respectam angajamentele. Varianta Torje la CFR e o fabulatie. Are o cota mult prea mare pentru valoarea campionatului nostru si ne bucuram pentru el ca poate evolua la aceasta ora in campionatele puternice ale Europei”, a declarat Paszkany la postul de televiziune Look.
Conform presei din Portugalia, echipa clujeana a facut o oferta pentru atacantul Carlao, de la Braga, fosta adversara din Champions League. Brazilianul de 26 de ani a marcat 3 goluri in 15 meciuri jucate in acest sezon. Ceilalti doi fotbalisti achizitionati de CFR Cluj ar putea fi echipieri ai gruparii Beira Mar si anume mijlocasul Nildo Petrolina (27 de ani) si Ruben (25 de ani), golgheterul formatiei, cu 6 goluri. Cotidianul sportiv Record scrie si ca cei doi vor semna contracte cu CFR in zilele viitoare.
Sursa foto: presalocala.com