Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a stabilit ca ministrul demisionar al Afacerilor Interne, PETRE TOBA, nu a plagiat. Astfel, propunerea specialistilor este ca fostul ministru de Interne sa ramana cu titlul de doctor, informeaza Mediafax.
“Comisia de lucru considera finalizata analiza Tezei de doctorat elaborata de domnul Toba Petre, intitulata ‘Politia Romana – Forta de stabilitate si securitate. Optimizarea managementului cooperarii internationale in vederea combaterii amenintarilor neconventionale’, din perspectiva sesizarii referitoare la prezumtiva existenta a unei situatii de plagiat multiplu in continutul acesteia si in baza concluziilor rezultate. Propunem mentinerea titlului de doctor acordat domnului Toba Petre prin Ordinul 5223/29.08.2011”, se arata in documentul intocmit de comisia de lucru care s-a ocupat de sesizarea privind doctoratul lui PETRE TOBA.
CITESTE SI: LOVITURA DE TEATRU! MINISTRUL PETRE TOBA VA FI ABSOLVIT DE ORICE VINA IN SCANDALUL DE PLAGIAT
Actul a fost redactat la data de 01 septembrie. “Teza de doctorat realizata de domnul PETRE TOBA are valoare stiintifica incontestabila, dovedita atat prin caracterul inovativ al solutiilor identificate, care au fost valorificate si validate in practica structurilor specializate ale Politiei Romane, cat si prin opiniile de specialitate exprimate de personalitati recunoscute in mediul academis si de cercetare in domeniul stiintelor militare, de informatii si securitate nationala, care au facut parte din Comisia de sustinere a tezei de doctorat, respectiv, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, prof. univ. dr. Constantin Popescu, prof. univ. dr. Luca Iamandi si prof. univ. dr. Teodora Stefan”, se mai arata in documentul obtinut de sursa citata.
Raportul comisiei va ajunge in consiliul general al CNATDCU care va lua o decizie. Apoi, hotararea consiliului general va ajunge la Ministerul Educatiei.
Sursa foto: realitatea