Comisia de ancheta privind legalitatea achizitiei terenurilor din comuna Nana, Calarasi, si-a completat, miercuri, conducerea si a stabilit programul de lucru, sedintele urmand a avea avea loc de luni pana joi, pana la finalizarea anchetei parlamentare, informeaza Mediafax.
Membrii comisiei au votat, in prima sedinta din 2014, pe deputatul PNL Ioan Cupsa pentru functia de vicepresedinte si pe deputatul PC Vicentiu Irimia ca secretar. Cei doi au fost votati cu unanimite de voturi in cadrul comisiei. Membrii comisiei au votat, tot cu unanimitate, si Regulamentul de functionare a comisiei, care va fi trimis, pentru un nou vot, in Birourile Permanente ale celor doua Camere.
Presedintele comisiei parlamentare de ancheta, Eugen Nicolicea, a propus si programul de lucru al comisiei, incepand de lunea viitoare. Astfel, membrii comisiei urmeaza sa se intalneasca in sedinte de lucru de luni pana joi, pana la finalizarea anchetei parlamentare.
Comisia discuta la ora transmiterii acestei stiri programul audierilor si persoanele care urmeaza sa fie invitate la comisie, pe tema terenurilor din zona comunei Nana.
Comisia parlamentara de ancheta pentru verificarea legalitatii achizitiei terenurilor din zona comunei Nana, judetul Calarasi, a avut prima sedinta de lucru in 17 decembrie, cand a fost ales presedintele acestei comisii, deputatul Eugen Nicolicea.
In urma anuntului PDL ca nu va participa la sedintele Comisiei de ancheta, membrii acesteia au stabilit sa astepte o nominalizare din partea democrat-liberalilor pentru functia de vicepresedinte al comisiei. “Daca pana data viitoare, PDL nu va ocupa aceasta functie de vicepresedinte, ea va fi repartizata altor grupuri din cadrul comisiei”, spunea Nicolicea, in decembrie.
Comisia de ancheta a celor doua Camere se numeste “Comisia parlamentara de ancheta pentru verificarea legalitatii achizitiei terenurilor din zona comunei Nana, judetul Calarasi”, potrivit draftului de Regulament.
Comisia este alcatuita din 13 deputati si senatori PSD, PNL, PC, PPDD si UDMR, astfel: de la PSD – Gabriela Vranceanu-Firea (foto), Eugen Nicolicea, Ioan Adam, Nicolae Serban, Mihai Vifor, Adrian Solomon, de la PNL – Mircea Dobra, Iulian Dumitrescu, Costel Alexe, Ioan Cupsa, de la PC – Vicentiu Mircea Irimie, de la UDMR- Tanczos Barna, de la PPDD – Teiu Paunescu.
Obiectivele comisiei de ancheta sunt verificarea trasabilitatii terenurilor instrainate in perioada 1990 – 2013, pe raza comunei Nana, verificarea situatiei subventiilor incasate de la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura, in perioada verificata, in zona supusa anchetei, verificarea statutului juridic si a raporturilor de proprietate asupra terenurilor din zona Nana, verificarea structurii de culturi a exploatatiilor agricole si verificarea legalitatii tranzactiilor cu terenuri din zona Nana, in perioada 1990-2013.
Comisia de ancheta poate invita pentru audiere si explicatii orice persoana care poate avea cunostinta despre o fapta ori o imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in domeniul care formeaza obiectul activitatii comisiei de ancheta.
Regulamentul mai prevede ca impiedicarea in orice fel a activitatii comisiei de ancheta in indeplinirea atributiilor sale se sanctioneaza potrivit legii penale.
In plus, la cererea comisiei, orice persoana care cunoaste fapte sau imprejurari in legatura cu situatiile semnalate este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze, iar institutiile sau autoritatile cu atributii referitoare la faptele infatisate sunt obligate sa raspunda la solicitarile comsiei de ancheta, in termenul stabilit.
In cazul in care este necesara prezenta unor experti pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari in vederea aflarii adevarului, Comisia de ancheta dispune efectuarea de expertize.
In activitatea sa, Comisia va putea utiliza specialisti fara drept de vot, desemnati de grupurile parlamentare. Constatarile, conzluziile si propunerile comisiei vor face obiectul unui raport final, care va fi depus la Birourile reunite ale Parlamentului in termen de 60 de zile de la infiintarea comisiei, votul final urmand a fi dat intr-un plen reunite al celor doua Camere ale Parlamentului.
Totodata, Gabriela Vranceanu Firea, purtatorul de cuvant al Comisiei, a anuntat faptul ca incepand de luni, 13 ianuarie, cei interesati pot accesa un site de unde vor afla ultimele informatii legate de aceasta ancheta, dar si faptul ca tot de luni vor incepe audierile, incepand cu ora 15.00.
Vranceanu Firea a anuntat ca primii audiati de membrii anchetei vor fi primarul comunei calarasene Nana, Prefectul judetului Calarasi, dar si consilierul prezidential Radulescu.
Sursa foto: realitatea.net