A fost ales noul PRESEDINTE al CONSILIULUI SUPERIOR al MAGISTRATURII. UPDATE

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneste miercuri pentru a-si alege noua conducere, pentru functia de presedinte candidand judecatorul Mircea Aron, iar pentru vicepresedinte, procurorul Luminita Palade, informeaza Agerpres.

UPDATE 16.00 LUMINITA PALADE a fost la randul sau confirmata in functia de vicepresedinte al CSM.

UPDATE 15.10 Judecatorul MIRCEA ARON este noul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), acesta fiind ales miercuri, cu majoritate de voturi, pentru mandatul din 2016, relateaza Mediafax.

MIRCEA ARON a fost singurul candidat pentru functia de presedinte al CSM, el fiind votat de majoritatea judecatorilor si procurorilor din Consiliu.

Judecatorul si-a prezentat proiectul de management, apoi a raspuns intrebarilor membrilor CSM.

Dupa alegerea lui Mircea Aron, isi prezinta proiectul de management singurul candidat la functia de vicepresedinte al CSM, procurorul LUMINITA PALADE.

Judecatorul MIRCEA ARON este membru al CSM din 2011 si magistrat din 1981, iar procurorul LUMINITA PALADE are o vechime de doi ani in Consiliu si este magistrat din 1994.

Judecatorul MIRCEA ARON si procurorul LUMINITA PALADE vor, conform proiectelor de management, corectitudine si transparenta in procedurile de numiri la conducerile PICCJ, DNA si ICCJ, consolidarea Inspectiei Judiciare si intarirea integritatii sistemului judiciar.

MIRCEA ARON a prezentat in proiectul de management si propunerea de aplicare din 2017 a dispozitiei potrivit careia atributiile Ministerului Justitiei referitoare la bugetul instantelor sa fie preluate de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In opinia noului presedinte al CSM, independenta financiara ar reprezenta o garantie reala a independentei instantelor, in acord cu principiile statului de drept.

De asemenea, MIRCEA ARON propune ca, odata cu introducerea criteriilor de calitate in evaluarea instantelor, CSM sa faca, impreuna cu Ministerul Justitiei, si o analiza de eficienta financiara comparativa, bazata pe cheltuieli la un numar fix de dosare, “de natura a-i releva legiuitorului necesitatea rationalizarii instantelor”.

Potrivit judecatorului, o componenta importanta a activitatii CSM va ramane cooperarea cu Comisia Europeana in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare si cu celelalte institutii europene, inclusiv ENJC- Reteaua Europeana a Consiliilor Judiciare.

UPDATE 10.09: La sedinta in care CSM isi va prezenta BILANTUL pe anul 2015 si in care vor avea loc ALEGERILE noii conduceri, presedintele KLAUS IOHANNIS nu va participa. Este pentru prima data cand un sef de stat nu participa la BILANTUL CSM, actualul presedinte fiind in concediu, informeaza postul B1 Tv. Cel mai probabil, la sedinta va participa un consilier din partea Presedintiei.

Pe ordinea de zi a sedintei plenului CSM se afla si prezentarea raportul de activitate al institutiei pe anul 2015, in mandatul judecatorului Marius Tudose – presedinte si al procurorului Bogdan Gabor – vicepresedinte. La sedinta CSM a fost invitat si presedintele Klaus Iohannis, care, potrivit Constitutiei, prezideaza lucrarile Consiliului la care participa.

CITESTE SI: RETROSPECTIVA 2015 – CONDAMNARILE GRELE DIN JUSTITIE AU CONTINUAT

Candidatii pentru sefia CSM trebuie sa prezinte un proiect managerial care sa cuprinda viziunea acestora referitoare la gestionarea competentelor Consiliului si rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar si proiectele aflate in derulare. CSM are in componenta 19 membri: noua judecatori si cinci procurori alesi de magistrati in adunarile generale ale instantelor si parchetelor si validati de Senat, doi reprezentanti ai societatii civile alesi de Senat si trei membri de drept – ministrul Justitiei, presedintele ICCJ si procurorul general al Romaniei. Mandatul membrilor alesi este de sase ani, fara posibilitatea reinvestirii.

Potrivit Constitutiei si Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un presedinte, ajutat de un vicepresedinte, care fac parte din sectii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reinnoit. Presedintele si vicepresedintele CSM sunt alesi dintre cei 14 membri. Au dreptul sa candideze doar cei noua judecatori si cinci procurori alesi in adunarile generale ale instantelor si parchetelor. Nu pot candida la functiile de presedinte si vicepresedinte membrii de drept ai CSM: presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general al Romaniei, ministrul Justitiei si reprezentantii societatii civile.

CITESTE SI: CSM: ZECI DE MAGISTRATI AU FOST CONDAMNATI PENTRU CORUPTIE IN 2014 SI 2015

Conducerea CSM este aleasa prin votul membrilor plenului, iar daca presedintele este judecator, vicepresedintele trebuie sa fie procuror si invers.

Sursa foto: gandul