Liderul PNL, Crin Antonescu, si mai multi ministri liberali au venit la Palatul Victoria pentru o discutie cu premierul Victor Ponta privind modul in care au reactionat autoritatile in cazul accidentului aviatic din Cluj.
La discutii este prezent si ministrul de Interne, Radu Stroe si vicepremierul Gabriel Oprea, care trebuie sa redacteze un raport pe tema reactiei autoritatilor in cazul accidentului.
In aceasta dimineata, ministrul Radu Stroe a declarat, intrebat de jurnalisti daca a fost demis: “Nu”. Mai multe surse politice avansau ipoteza ca Radu Stroe va fi demis de premier.
Premierul Victor Ponta l-a desemnat, marti dimineata, pe vicepremierul Gabriel Oprea sa ii prezinte o informare, pana la sedinta de miercuri a Guvernului, despre modul in care a actionat fiecare institutie in parte in cazul operatiunilor de luni, dupa producerea accidentului aviatic din judetul Cluj
Toate aceste informatii vor fi transmise prim-ministrului, pentru ca, in cursul sedintei de guvern de miercuri, sa fie analizata activitatea fiecarei institutii implicate si sa fie luate masurile care se impun, precizeaza Guvernul.
Pilotul Adrian Iovan si o studenta si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, luni dupa-amiaza, intr-o zona muntoasa accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba. Unul dintre medicii din aeronava a reusi sa sune la 112, la ora 16.16, anuntand incidentul.
La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor -, o studenta si doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan si copilotul Razvan Petrescu.
Pilotul Adrian Iovan a fost gasit incarcerat, iar studenta era in stop cardio-respirator, cu hipotermie severa, nemaiputand fi salvata.
Toate cele cinci persoane ranite in accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi si traumatisme, sunt constiente si au fost internate la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta, ultimii doi raniti fiind adusi la UPU Cluj marti dimineata, in jurul orei 4.30.