Presedintele PNL, Crin Antonescu, participa joi si vineri la reuniunea Asociatiei Senatelor din Europa, care se desfasoara la Londra. Evenimentul este gazduit de Camera Lorzilor din Parlamentul britanic, transmite Agerpres.
Pe masa discutiilor se vor afla doua teme: “Relatia dintre camerele superioare si camerele inferioare” si “Senatele si utilizarea mass-media de socializare”.
Cu aceasta ocazie, presedintele Senatului va avea intalniri bilaterale cu omologi din Franta, Olanda, Polonia, Spania, precum si o serie de intrevederi cu reprezentanti ai Parlamentului si Guvernului din Marea Britanie. Antonescu se va intalni si cu viceprim-ministrul Nick Clegg, cu care va discuta despre libera circulatie a fortei de munca, precum si migratia si cooperarea romano-britanica in cadrul institutiilor Uniunii Europene.
Crin Antonescu va avea o intrevedere cu presedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Romania din Camera Lorzilor, Lord Davies of Stamford, si cu reprezentanti ai Romanian Business Club.
Asociatia Senatelor din Europa a fost constituita in anul 2000 si reuneste presedintii camerelor superioare ale parlamentelor din 15 state europene – Austria, Belgia, Bosnia si Hertegovina, Marea Britanie, Republica Ceha, Elvetia, Franta, Republica Federala Germania, Italia, Olanda, Polonia, Romania, Federatia Rusa, Slovenia, Spania – si Consiliul de Stat din Luxemburg, cu statut de observator.