Un studiu realizat de cercetatorii americani releva faptul ca delfinii sunt capabili sa recunoasca unele aspecte si dupa 20 de ani, fiind animalele cu cea mai buna memorie.
Oamenii de stiinta de la Universitatea Chicago din SUA au demonstrat dupa ce au intreprins un studiu ca delfinii sunt capabili sa isi reaminteasca de confratii lor chiar si dupa o despartire de 20 de ani, scrie antena3.ro, ceea ce ii face animalele cu cea mai lunga memorie sociala inregistrata vreodata.
Studiul a fost realizat cu ajutorul a 43 de delfini din sase parcuri acvatice diferite si s-a bazat pe recunoasterea pe termen lung de catre delfini a “semnaturii” lor personale, o fluieratura caracteristica. In timpul studiului delfinii au ascultat astfel de fluieraturi ale semenilor, reactionand mai puternic atunci cand ascultau fluieraturi care le erau familiare.
Autorii studiului sustin astfel ca delfinii prezinta un nivel de recunoastere “comparabil cu memoria sociala a oamenilor”.
Sursa foto: zoomania.org